Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Bihor informează că în data de 05.07.2015 s-a încheiat Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2016. Astfel, în intervalul 1 martie – 05 iulie, au fost depuse, la Centrul Judeţean şi Centrele locale APIA Bihor, 37.774 cereri, cu 1.609 mai puţine decât în 2015 (39.383), din care: 780 cereri cu suprafeţe solicitate mai mari de 50 ha (2015 -829 cereri) şi 36.994 cereri cu suprafeţe solicitate mai mici de 50 ha (2015-38.554 cereri).
Perioada de depunere a cererilor a fost 1 martie – 10 iunie fără penalizări, pentru intervalul 11 iunie – 05 iulie fiind percepute penalizări de 1 % pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. Nici o cerere de sprijin depusă după data de 05 iulie 2016 nu mai este admisibilă la plată. Sprijinul financiar pe suprafaţă este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
„Doresc să reamintesc fermierilor că în perioada următoare APIA va începe controalele administrative şi controalele pe teren pentru a verifica datele declarate de către fermier în cererea de plată precum şi de a verifica respectarea condiţiilor de eligibilitate, pe baza examinării situaţiei efective de pe teren. Vor fi verificate limitele şi suprafaţa parcelelor agricole, respectarea condițiilor de ecocondiționalitate pe suprafaţa întregii ferme, speciile plantelor cultivate pe parcela agricolă declarată în solicitarea de sprijin sau tipul categoriei de folosinţă a terenului respectiv respectarea cerinţelor specifice pachetelor de agro-mediu, pentru parcela solicitată.
Având în vedere dificultățile și specificul acestei campanii de preluare a cererilor unice doresc să le mulțumesc reprezentanților și angajaților UAT-urilor pentru tot sprijinul acordat fermierilor, asigurându-i de o colaborare bazată pe respect reciproc și îi felicit pe toți colegii de la centrul județean și centrele locale ale APIA Bihor pentru profesionalismul și răbdarea de care au dat dovadă”, a precizat Florian Pavel, directorul APIA Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!