În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 5.571 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 173 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, precum și în 62 de mijloace de transport, din care 34 de mijloace de transport public în comun.
[eadvert]
Cele mai multe dintre amenzi au fost acordate pentru nepurtarea măștii de protecție. Astfel, 195 de bihoreni au primit amenzi în valoare totală de 61.350 de lei. Alți 32 de bihoreni au primit amenzi în valoare totală de 6.500 de lei pentru că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație.
Alte 2 sancțiuni cu amenzi în valoare totală de 7.000 de lei au fost aplicate unor operatori economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții.
De asemenea, 2 sancțiuni cu amenzi în valoare de 1.500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
Echipajele prezente în teren au aplicat 9 sancțiuni cu amendă în valoare de 6.900 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar alte 6 sancțiuni cu amenzi în valoare de 2.755 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier.
Deplasarea interzisă între 23:00 – 05:00
Comisar șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța, reamintește că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței sau a gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu următoarele excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
– deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
Trimite articolul
XVoi chiar ne credeti tampiti….
-
probabil ca tu esti.
Politia romana , niste slugi ale politicienilor . Polițistul din ziua de azi e rușine in Romania .Măcar creșteți bugetul ,idioților, sa mai aibă de unde fura clasa politică .
Nu ieșiți din casa după 23;00!! Ca sa poata stropi cu covid liniștiti pe străzi ! De aia nu ne lasă sa ieșim ! Na ca vi-am zis adevărul
Chiar asa am ajuns, nu se poate iesi din casa la anumite ore, Valu 1,2 ..10 apare când vor ei. Câtă stupiditate, scopul guvernelor și a instituțiilor e sa servească cetățeanul nu sa îl domine. Vad ca după 30 de ani un nou tip de comunism a apărut și manipulare grosolana.
Nimeni nu se deranjeaza sa vina cu contra argumente, psihoza in masa s-a instalat fără sa se mai pună întrebări. Media nu își mai face datoria de a investiga și pune întrebări incomode, e mai simplu sa mergi cu valul și sa raportezi ce ți se spune . Turma de oi merge înainte fără sa se abata de la ce se spune în media. George Orwell – 1984 se implineste sub ochii noștri și putini realizează ce se întâmplă.
Bravo cacatilor aveti cu ce va lauda futuva in gura .
Deplasarea interzisă între 23:00 – 05:00
Nici pe vreamea lui Ceausescu a fost asa ceva.
Virusul e tare intre orele 23:00 – 05:00.
RUSINE!
Dar in primavara cand a fost starea de urgenta ,cine isi lua oare dreptul in masinile de serviciu cu farurile stinse in parcarea de la master de la curve?era frumos sa se autoamendeze ca robi din las fierbinti
Probabil asta va deveni o regulă de acum înainte: la cât de uşor s-a sugrumat drepturile democratice, fără ca lumea să protesteze, chiar şi după ce va fi vaccin vor găsi ei ceva pentru a restricţiona şi închide orice, oricând vor dori. Deja există precedente şi…lumea s-a supus. Democraţia a scăzut mult în ultimul an, şi asta se face cu complicitatea cetăţenilor.
Cand psihopatul de Dinca a sechestrat acea fata in Caracal, politia nu a putut sa intre peste el, au stat in fata portii, cica nu au mandat. Acum, daca suna un vecin ca e chef alaturi automat vine si intra politia! Vai de capul vostru politia romana!!!
Numai in puscarie se restrictioneaza deplasarea tuturor persoanelor. Romania a fost si va fi o puscarie? Nimeni nu comenteaza toti sunt multumiti. Clasa politica nu s-a schimbat deloc aceleasi idiologii in acesti ani. Pe parcursul noptii este de regula mult redusa deplasarea persoanelor deoarece 90% dorm dar sa interzici deplasarea persoanelor si sa ii consemenzi la domiciliu este o restrictionare a dreprurilor omului. Nici o pademie nu poate face aceasta iar sa te deplasezi doar cu bilet de voie scris este culmea rusinii sau poporul roman a uitat sa vorbeasca are nevoie de hartii semnate pentru a putea comunica? Dar pentru a vota nu este nici o problema pademica. Rusine sa aibe cei care nu au asa ceva. Daca restrictionezi dreprurile cuiva trebuie sa platesti pentru aceeasta. Cum sunt rasplatite persoanele care au restrictionate drepturile? Prin a merge la vot :)) Care partid are in programa lui sustinerea drepturilor omului mai presus de orice? NICI UNUL. Deci pe cine sa votam?