Cele mai mari amenzi au fost aplicate de ITM Bihor în luna mai pentru munca fără forme legale de angajare. Cuantumul acestora se ridică la 310.000 de lei. Potrivit informaţiilor primite de la instituţie, în domeniul relaţiilor de muncă, în luna mai 2017 au fost controlate un număr de 199 unităţi, aplicându-se 210 sancţiuni contravenţionale, din care 49 de amenzi în cuantum de 381.700 lei şi 161 de avertismente. „19 amenzi, în cuantum de 310.000 de lei, au fost aplicate pentru munca fără forme legale, iar 191 (91% din total sancţiuni) pentru neconformităţi, altele decât munca fără forme legale”, a declarat Marius Rotar, inspectorul-şef al ITM Bihor.
În domeniul SSM, în luna aprilie 2017, din totalul de 333 de sancţiuni, 19 (5%) au fost amenzi, iar 315 (95%) au fost avertismente.
În construcţii
În perioada 09-13 mai 2017 s-a desfăşurat „Campania naţională privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată şi verificarea modului de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor”.
În domeniul relaţiilor de muncă, au fost controlaţi un număr de 29 angajatori, 17 dintre aceştia fiind sancţionaţi. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 103.100 de lei. „Au fost identificaţi şapte angajatori care practicau muncă fără forme legale de angajare, fiind depistate 22 de persoane care lucrau fără forme legale de angajare. În acest sens au fost aplicate şase amenzi în valoare totală de 90.000 lei. Au fost dispuse un număr 85 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate”, a precizat Marius Rotar.
În domeniul SSM au fost controlaţi 32 de angajatori, tot atâţia fiind sancţionaţi. Au fost aplicate 92 de sancţiuni contravenţionale, din care 85 de avertismente şi şapte amenzi în valoare de 41.000 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!