Consiliul Judeţean va decide, prin Hotărâre, care sunt acele drumuri judeţene şi comunale asupra cărora se va interveni. Aceasta după ce va consulta primăriile din judeţ. Sumele sunt alocate din cotele defalcate din TVA. Anterior, prin rectificarea bugetară, Guvernul alocase alţi 66,8 milioane de lei judeţului Bihor, pentru echilibrarea bugetelor locale. Din aceşti bani, 22,1 milioane de lei revin Consiliului Judeţean, 3 milioane Primăriei Oradea, iar restul sumei este împărţit între alte 72 de primării. După această alocare suplimentare, CJ Bihor va avea la dispoziţie fonduri mai consistente pentru a finanţa obiective de interes major în judeţ, precum reabilitarea noului sediu al Muzeului Ţării Crişurilor – astfel încât instituţia muzeală să nu mai stea cu chirie la romano-catolici, în Palatul Baroc. Alte obiective ce se cer finanţate sunt Festivalul de Teatru Oradea – FITO, organizat de Teatrul Regina Maria sau finanţarea FC Bihor, alături de Mihai Giurgiu, pentru ca acest club să fie reînscris pe direcţia performanţei sportive.
În alocarea celor 300 de milioane de lei noi, primul criteriu avut în vedere de către Guvern urmărește repartizarea direct proporțională a banilor, în funcție de lungimea drumurilor din judeţul respectiv. Criteriul privind capacitatea financiară se aplică invers proporţional: s-au alocat sume de bani mai mari pentru județele cu o capacitate financiară redusă. Cele două principii asigură repartizarea echilibrată a banilor pe județe, ceea ce va contribui la reducerea discrepanțelor dintre ele.
Hotărârea de Guvern a fost iniţiată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Potrivit actului normativ, suma de 300 de milioane de lei a fost repartizată pe județe astfel:
1. Alba 7,600 milioane de lei
2. Arad 6,988 milioane de lei
3. Argeș 7,767 milioane de lei
4. Bacău 7,901 milioane de lei
5. Bihor 7,572 milioane de lei
6. Bistrița-Năsăud 7,123 milioane de lei
7. Botoșani 8,283 milioane de lei
8. Brașov 6,440 milioane de lei
9. Brăila 6,822 milioane de lei
10.Buzău 8,060 milioane de lei
11.Caraș-Severin 7,387 milioane de lei
12.Călărași 7,050 milioane de lei
13.Cluj 7,163 milioane de lei
14.Constanța 6,879 milioane de lei
15.Covasna 6,568 milioane de lei
16.Dâmbovița 7,428 milioane de lei
17.Dolj 7,401 milioane de lei
18.Galați 6,979 milioane de lei
19.Giurgiu 7,193 milioane de lei
20.Gorj 7,260 milioane de lei
21.Harghita 7,347 milioane de lei
22.Hunedoara 8,040 milioane de lei
23.Ialomița 6,947 milioane de lei
24.Iași 7,691 milioane de lei
25.Ilfov 5,582 milioane de lei
26.Maramureș 7,311 milioane de lei
27.Mehedinți 7,481 milioane de lei
28.Mureș 7,074 milioane de lei
29.Neamț 7,947 milioane de lei
30.Olt 7,880 milioane de lei
31.Prahova 7,013 milioane de lei
32.Satu Mare 7,161 milioane de lei
33.Salaj 7,241 milioane de lei
34.Sibiu 6,489 milioane de lei
35.Suceava 8,196 milioane de lei
36.Teleorman 7,457 milioane de lei
37.Timiș 7,157 milioane de lei
38.Tulcea 6,521 milioane de lei
39.Vaslui 8,532 milioane de lei
40.Vâlcea 7,474 milioane de lei
41.Vrancea 7,595 milioane de lei.
Ulterior publicării acestei Hotărâri în Monitorul Oficial, repartizarea în cadrul județelor se va face prin hotărâri ale consiliilor județene, după consultarea primarilor, în funcție de lungimea și starea tehnică a drumurilor.
Potrivit alin. 4 al art. 82 din Ordonanța Guvernului nr. 20/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale s-au majorat cu suma de 300 de milioane de lei pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!