Evenimentul este organizat de municipalitate în semn de prețuire pentru familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și au domiciliul în Oradea.
Primarul Florin Birta s-a adresat celor prezenți: „Vă felicit și vă mulțumesc pentru exemplul pe care ni-l dați zi de zi, nouă, copiilor noștri și tuturor orădenilor. Sunteti pentru noi un exemplu de cum trebuie trăită viața, indiferent de greutăți și de timpuri. Vă doresc tuturor multă sănătate cu liniște și pace, iar celor care sărbătoriți Paștele, Sărbători fericite!”
Festivitatea de premiere a avut loc în prezența seniorilor și a familiilor lor, fiecare pereche primind o diplomă aniversară, însoțită de flori și de un premiu în bani în cuantum de 1.000 lei.
Viceprimarul Marcel Dragoș a acordat fiecărei perechi o diplomă de recunoștință și un trandafir. Acesta a afirmat: „Acum 5 ani, am trăit aceleași emoții alături de părinții mei care și-au sărbătorit nunta de aur chiar aici, în sala festivă a Primăriei Oradea. Știu ce înseamnă o familie și vă mărturisesc că mă bucur să vă văd atât de mulți împreună. Recent, am împlinit și eu 30 de ani de căsătorie și am sărbătorit nunta de argint. Așadar, cred sincer că într-o societate, familia este veriga cea mai importantă. Atunci când lucrurile merg bine într-o familie, ele se răsfrâng și asupra societății, iar ca adulți ducem mai departe ceea ce vedem mai bun în sânul familiilor noastre. Vă mulțumesc tuturor și vă doresc sărbători fericite!”
La finalul festivității, seniorilor li s-a cântat „La mulți ani!”.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!