Față de valoarea estimată, de 4 milioane de lei, contractul a fost adjudecat la 3,1 milioane de lei, de asocierea firmelor Gauss Topo, Abed Nego și Rimotech Oradea.
„Termenul de finalizare este de șase luni, marți am predat amplasamentul și a fost emis ordinul de începere a lucrării”, a anunțat miercuri, viceprimarul Florin Birta. Muta drumul Lucrarea presupune mutarea axului străzii Codrilor de pe actualul amplsament, spre calea ferată și amenajarea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Olteniei, Codrilor, Aleea Ștrandului și Piatra Craiului, cu intrare la aquapark. Gardul care împrejmuiește bazinul olimpic va fi mutat până lângă bazin, terenul suplimentar obținut urmând să fie amenajat ca parcare. ”Prin mutarea axului drumului și prin transformarea curții bazinului olimpic în parcare vor fi 112 locuri de parcare nou înființate.
Dorim ca până la 1 mai anul viitor, când începe oficial sezonul estival, să finalizăm acele lucrări astfel încât să asigurăm parcări celor care doresc să frecventeze aquaparkul”, zice viceprimarul. În zonă s-a îngropat deja magistrala supraterană de termie și s-a început demontarea stâlpilor care o susțineau. Urmează îngroparea celorlalte rețele de utilități dar cu menajarea necesităților Ștrandului Dinamo.
Birta justifică necesitatea investiției de peste 3 milioane de lei, bani scoși din bugetul local, prin insuficiența locurilor de parcare de la aquapark, în sezonul estival. Edilul spune că nu s-a luat în calcul amenajarea unei parcări pe două niveluri. Cu cele care se amenajează prin această lucrare, în zonă vor fi 389 locuri de parcare. Edilul spune că lucrările din zonă se vor face sub trafic, nu se ia în calcul închiderea circulației prin zonă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!