Patrick S. a fost acuzat de tâlhărie urmată de moartea victimei, iar instanța i-a pus în vedere că poate fi eliberat după executarea a cel puțin jumătate din pedeapsă dacă va dovedi „interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi face progrese evidente în vederea reintegrării sociale”.
Tribunalul a dispus ca pedeapsă să îi fie redusă cu perioada petrecută în arest, din 2 februarie 2024 până în prezent. În plus, prin sentința dată joi, 8 august, băiatul și părinții săi au fost obligați să achite atât 50.000 de lei, valoarea îngrijirilor medicale de care victima a beneficiat la Spitalul Județean din Oradea, cât și daune morale de 50.000 de lei pentru familia femeii decedate. Aparținătorii victimei ar urma să mai primească de la inculpat și despăgubiri materiale de 4.000 de lei, în timp ce cheltuielile judiciare sunt de 3.500 de lei.
În cazul în care inculpatul, procurorii sau familia victimei nu sunt mulțumiți de sentință, o pot ataca cu apel în termen de 10 zile.
Victima de 88 de ani, lovită cu o bâtă
Adolescentul a fost arestat la începutul lunii februarie 2024, de către un judecător de drepturi și libertăți din Marghita, după ce, în după-amiaza zilei precedente a sărit gardul casei unei bătrâne de 88 de ani, din Șilindru, a intrat peste femeie cu gândul de a o jefui și a lovit-o cu o bâtă. Victima a suferit răni grave, iar medicii au apreciat că are nevoie de 30-40 de îngrijiri medicale.
Patrick S. a luat din casa victimei un telefon mobil și un portofel cu bani, după care a fugit. A fost prins la scurt timp de polițiști și trimis după gratii pentru tâlhărie.
Încadrarea faptei a fost schimbată după ce octogenara a murit, astfel că băiatul de 16 ani a fost acuzat de o infracțiune incriminată printr-o modificare adusă Codului penal în 2023, respectiv tâlhăria comisă ”profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității sau altor cauze”.
Trimite articolul
XO pedeapsa simbolică pentru crimă și jaf, el trebuia condamnat pe viață pentru crimă comisă, in America pentru crime cu premeditare sunt condamnări de 250-300 de ani fara eliberarea conditionata la noi se da pedeapsa pentru crimă de 1,5 ani,, halal justiție,.
3 ani pt jaf si crima ? faine legi , faina tara !