În cadrul programului Casa Verde au fost evaluate până în prezent 286 dosare depuse de către bihoreni de către Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti (AFM). Dintre acestea 286 au fost evaluate şi 177 de contracte au fost semnate.
O nouă listă cu bihorenii care au depus dosare de finantare nerambursabilă pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, a fost afişată în data de 15 decembrie.
„Solicitanţii bihoreni ale căror cereri de finanţare au fost aprobate se vor prezenta la sediul APM Bihor din Oradea, B-dul Dacia nr. 25/A, cu actul de identitate, în original, pentru semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă”,a precizat Ovidiu Dăescu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor. Aceştia se pot prezenta la APM de luni până joi între orele 8:30- 12 şi 13- 16, iar vineri între 8:30- 12.
Semnare
Contractele de finanţare nerambursabilă sunt valabile 12 luni de la data semnării acestora de către părţile contractante. După semnarea contractelor de finanţare cu AFM, beneficiarii pot să achiziţioneze instalaţia dorită. Conform ghidului de finanţare, se consideră renunţarea la finanţarea aprobată neprezentarea solicitantului pentru semnarea contractului de finanţare în termen de 60 de zile de la comunicarea aprobării dosarelor de finanţare, respectiv publicarea pe site-ul AFM a listei dosarelor de finanţare aprobată.
„Beneficiarii care se regăsesc pe lista dosarelor respinse pot depune, în termen de 10 zile de la afişarea pe site, contestaţii la sediul APM Bihor sau un nou dosar de finanţare, respectând cele prevăzute în ghidul de finanţare”, a concluzionat Ovidiu Dăescu.
Se finanţează cheltuielile eligibile efectuate după data semnării contractului de finanţare nerambursabilă, dar nu mai mult de suma prevăzută în contract.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!