Tudor, care este profesor la Săcueni, spune că atunci când e în mișcare simte că se dezvoltă din punct de vedere personal: „Pe mine mă motivează lucrurile mai puțin comune, îmi place să fac lucrurile altfel, nu îmi plac lucrurile monotone. Îmi plac provocările și cred că fiecare lucru are un timp al lui în care trebuie făcut.
Îmi place să am un obiectiv pe care să îl ating, să fiu în continuă mișcare, ceea ce pentru mine e sinonim cu dezvoltare. Vezi, asculți, deschizi ochii, cunoști, simți, înțelegi, rumegi, pui în practică. Te dezvolți”.
Tudor Cruceru, 2800 km în 17 zile, la “Mecca bicicliștilor”
S-a “încălzit” parcurgând drumul Oradea-Craiova în două zile alegând Transalpina și apoi Transfăgărășanul. Apoi, fără nici o ezitare, a decis să parcurgă Europa de la Est la Vest, adică 2800 km în 17 zile.
Tudor Cruceru a fost sportiv de performanță, iar acum e unul dintre cei mai iubiți profesori la Școala din Săcuieni, acolo unde elevii pot face alături de dascălul lor escaladă, tenis sau pot participa la proiecte care îi pregătesc pentru viața de dincolo de școală. Tudor Cruceru e omul care are întotdeauna un obiectiv pe care îl atinge întotdeauna.
Așa s-a întâmplat și cu cursa nebună în care a intrat cu el însuși alegând traseul Eurovelo 6, supranumit “Mecca bicicliștilor”, un traseu care traversează Europa de la Est la Vest. Chiar dacă traseul e trasat cu startul la Constanța, Tudor Cruceru a ales să pornească din Oradea pentru a evita drumul mai puțin atractiv prin sudul țării.
Eurovelo 6 urmează practic traseul Dunării, pornind de pe malul Dunării de la Constanța până la izvorul Dunării în Germania, parcurgând Valea Rinului, dar și Valea Loirei până la Oceanul Atlantic, explică Tudor Cruceru. Drumul Oradea-Viena a fost un adevărat maraton parcurs de Tudor doar în două zile, fiindcă pe acest traseu nu a avut atracții turistice. Astfel, orădeanul a reușit să parcurgă o medie de 150 km pe zi. 16 ore continuu de pedalat. Prima oprire: Budapesta.
Cu totul altfel au stat lucrurile pe Valea Loarei, acolo unde Tudor spune că ar fi avut nevoie de o viață pentru a vizita toate castelele. A ales, printre altele, impunătorul Castel Chambord, al doilea cel mai mare după Versailles, un castel despre care profesorul spune că e incredibil, e un castel construit cu scopul de a uimi, unde grandoarea e conjugată la modul absolut.
Chambord are 365 de camere, o scară interioară proiectată de Leonardo Da Vinci, este unul dintre cele mai cunoscute castele din lume datorită unei foarte distincte arhitecturi renascentiste franceze care îmbină stilul tradițional francez cu structuri renascentiste.Castelul, cel mai mare de pe valea Loarei, a fost construit în inima celui mai mare parc forestier închis din Europa (5441m). A fost construit din ordinul regelui Francisc I între anii 1519 și 1547. Tudor spune că a rămas uimit să vadă grădinile unde urmașii castelanilor trăiesc și cultivă legume.
Înconjurul lumii pe motocicletă
„Pot să spun că media de vârstă a bicicliștilor pe care i-am întâlnit pe traseu e 60 plus. Pentru acești oameni, bicicleta e un mod de viață. Rareori am văzut tineri, familii. Când am ajuns la Oceanul Atlantic, m-au întrebat de unde vin, am marcat pe hartă Oradea, e singurul punct marcat din Oradea”, spune Tudor Cruceru. Pentru a-și urma visul, Tudor spune că în fiecare zi în care a străbătut traseul Eurovelo 6 a știut ce trebuie să facă, pas cu pas.
Și-a propus o medie de 100-150 km pe zi, inițial în 30 de zile. ” Am simțit că pot să duc mai mult, de aceea am reușit să fac traseul doar în 17 zile, de exemplu pe malul Dunării unde era un traseu sec, dar un asfalt foarte bun, am tras și așa înghițeam kilometru după kilometru, urmărind harta cu locurile senzaționale pe care îmi doream să le văd. Am interacționat cu alți bicicliști, de exemplu, într-o zi în care am parcurs cei mai puțini kilometri, am mers în paralel cu un elvețian vorbăreț, el și-a exersat engleza, eu franceza.
Fusese prin 89 în România, își amintea de frigul îndurat în aeroport, i-am spus să vină să descopere o altă Românie, să-și schimbe părerea. A fost un drum win-win”, consideră Tudor. Pe tot traseul, orădeanul spune că a consumat foarte multă apă și “am obiceiul să rămân fără apă”. Era după ora 18,00 atunci când orașele din Austria par părăsite, un fel de orașe-fantomă.
Așa i s-a întamplat și lui Tudor când totuși a auzit o manea, a urmat drumul care-l ducea spre locul unde se auzea muzica, și fiind convins că acolo sunt români a spus “bună seara! “. I s-a răspuns în germană. Tudor i-a asigurat pe oameni că e român, a fost invitat și la o cafea, după ce i s-a oferit apă. Gazdele sale erau familii din Timișoara și Brașov plecate din 89 din țară fără vreun gând de reîntoarcere.
Următoarea provocare pentru Tudor Cruceru e înconjorul lumii pe motocicletă. De ce și-a propus asta? „Pe mine mă motivează lucrurile mai puțin comune, îmi place să fac lucrurile altfel, nu îmi plac lucrurile monotone, îmi plac provocările și cred că fiecare lucru are un timp al lui în care trebuie făcut.
Îmi place să am un obiectiv pe care să îl ating, să fiu în continuă mișcare, ceea ce pentru mine e sinonim cu dezvoltare. Vezi, asculți, deschizi ochii, cunoști, simți, înțelegi, rumegi, pui în practică. Te dezvolți”, consideră Tudor Cruceru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!