Democrat liberalii şi-au cumpărat de la Primărie, sediul din Parcul Traian, la valoarea unei garsoniere confort 3. Spaţiul de 260 mp a fost vândut la 60.636 lei, conform proiectului de hotărâre a Consiliului Local. „Aceasta este valoarea de inventar cu care figurează imobilul la noi. Legea perevede că la această valoare se vinde, iar aceasta este întotdeauna aproximativ de cinci ori mai mică decât cea de piaţă”, spune Cristian Beltechi, directorul Administraţiei Imobiliare Oradea(AIO). Acesta spune că s-a ajuns la valoarea de puţin peste 14.000 euro după ce valoarea clădirii a fost evaluată chiar înainte de vânzare.
Aleşii locali au aprobat tranzacţia săptămâna trecută, cu ocazia cele mai recente întruniri a Deliberativului local. În afară de reprezentanţii PDL care s-au abţinut, toţi ceilalţi au votat pentru înstrăinarea imobilului.
Legea permite
Vineri la amiază, maşina condusă de primarul Ilie Bolojan, un Renault Laguna cu numărul XBO, stătea parcată în faţa sediului tranzacţionat.
„Partidele politice pot cumpăra în fiecare unitate administrativ-teriritorială un singur spaţiu destinat activităţii acestora, la valoarea de inventar a acestuia. Spaţiul care urmează a fi astfel cumpărat trebuie să fi fost deţinut cu chirie cel puţin trei luni anterior intrării în vigoare a prezentei legi de către partidul politic respectiv”, se citează în proiectul de HCL din Legea 90/2003, în limitele căreia se înscrie tranzacţia. PDL a depus la Primărie cererea pentru cumpărarea imobilului din 2009.
C.Gh.
Citiți principiile noastre de moderare aici!