210 crescători de porumbei au fost prezenţi în weekend la Sala Sporturilor Antonio Alexe. Acolo unde a avut loc cea mai mare expozitie de porumbei organizată până acum în ţara noastră. Efortul organizatorilor, Asociaţia crescătorilor de păsări şi animale mici Nufarul Oradea a fost consistent. „Organizarea evenimentului a început, practic, în urmă cu un an. Sunt 210 expozanţi din Ungaria, Serbia, Germania, Croaţia, Bulgaria. Cu peste 2500 de porumbei. Din Bihor avem 40 de expozanţi”, spune Cornel Fildan, organizator al expoziţiei.
Campionii
Cornel Fildan spune că pentru astfel de evenimente, porumbeii sunt pregătiţi în mod special. „Corectăm micile defecte. Fiindcă, arbitrii îi analizează pe porumbei de la unghii şi până la cioc. Avem nişte spray-uri speciale cu care le aranjăm penele, ca la coafor. La această ediţie a expoziţiei, s-au acordat peste 200 de titluri de campioni la cele 130 de rase prezente în competiţie”, a declarat Cornel Fildan. Printre crescătorii de porumbei s-a aflat şi micuţa Denisa. Ea este elevă în clasa a II-a la Şcoala Oltea Doamna. Deşi are doar opt anişori, Denisa are două pasiuni: dansul pe care îl practică la „Stelele dansului” şi porumbeii. Preferaţii ei sunt Dora şi Dorel, care sunt creţi francezi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!