Şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor, Alexandru Laza (foto), a dat publicităţii o serie de date privitoare la activitatea serviciului său în prima jumătate a acestui an.
Astfel, din cei 21.198 de solicitanţi pentru obţinerea permisului de conducere auto Oradea, au fost examinaţi 19.392, iar din aceştia 4.790 au fost admişi, iar 14.602 au fost declaraţi respinşi. Prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se observă o reducere a gradului de promovabilitate, de la 32% în primul semestru al anului 2008, la 24,6% anul acesta.
De altfel, anul acesta au fost mai mulţi examinaţi, de la 19.018 în 2008, la 19.392 în anul curent.
S-a făcut şi un clasament al şcolilor de şoferi auto Oradea. În primul semestru al acestui an, Şcoala Auto Dorina a avut cei mai mulţi cursanţi examinaţi – 1874 de persoane – fiind urmată de Şcoala Şanta, cu 1.551 de cursanţi examinaţi. Dintre aceştia, Auto Dorina a avut 979 de cursanţi admişi şi 895 respinşi, în timp ce 868 de absolvenţi ai cursurilor de la Şanta au obţinut permisul, iar 683 au eşuat.
West Auto Oradea este a treia şcoală de şoferi ca şi importanţă, cu 1056 de cursanţi examinaţi şi un procent de reuşită de 50% (533 admişi, 523 respinşi). Urmează SAO (486 admişi, 393 respinşi) şi Auto Goldiş (420 admişi, 442 respinşi). Celelalte 23 de şcoli de şoferi existente au şcolarizat mult mai puţini aspiranţi la permis decât şcolile de mai sus.
Calin Corpas
Citiți principiile noastre de moderare aici!