Astfel, bilanțul total al cazurilor de coronavirus din județul Bihor a ajuns vineri la 920, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmați pozitiv la coronavirus 24 de bihoreni. Totodată, procentul, până în acest moment au fost declarați vindecați, 680 de bihoreni. Procentul vindecărilor din județul Bihor, conform DSP Bihor a scăzut astfel la 75,89 %.
14 amenzi în Bihor
Echipele mixte de jandarmi și polițiști au verificat 301 persoane cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 1.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Peste 50.000 infectări în România
Bilanțul total al cazurilor de coronavirus din România a ajuns vineri la 50.886 de infectări. 27.007 pacienți au fost declarați vindecați și 4.433 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
1.295 infectări noi
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.202.607 de teste. Dintre acestea 22.767 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.113 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.654 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 2.210 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 31 iulie.Dintre acestea 22.767 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.113 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.654 la cerere.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.295 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate |
1. | Alba | 738 | 22 |
2. | Arad | 1045 | 37 |
3. | Argeș | 3224 | 112 |
4. | Bacău | 1362 | 27 |
5. | Bihor | 920 | 24 |
6. | Bistrița-Năsăud | 857 | 13 |
7. | Botoșani | 1169 | 3 |
8. | Brașov | 3064 | 71 |
9. | Brăila | 831 | 22 |
10. | Buzău | 1308 | 24 |
11. | Caraș-Severin | 268 | 20 |
12. | Călărași | 295 | 13 |
13. | Cluj | 1195 | 62 |
14. | Constanța | 931 | 29 |
15. | Covasna | 429 | 12 |
16. | Dâmbovița | 1842 | 50 |
17. | Dolj | 719 | 33 |
18. | Galați | 2097 | 47 |
19. | Giurgiu | 404 | 9 |
20. | Gorj | 807 | 41 |
21. | Harghita | 534 | 15 |
22. | Hunedoara | 961 | 35 |
23. | Ialomița | 733 | 9 |
24. | Iași | 1464 | 34 |
25. | Ilfov | 1286 | 32 |
26. | Maramureș | 413 | 12 |
27. | Mehedinți | 724 | 16 |
28. | Mureș | 978 | 18 |
29. | Neamț | 1309 | 68 |
30. | Olt | 732 | 21 |
31. | Prahova | 1940 | 67 |
32. | Satu Mare | 102 | 3 |
33. | Sălaj | 175 | 2 |
34. | Sibiu | 904 | 10 |
35. | Suceava | 4527 | 13 |
36. | Teleorman | 354 | 10 |
37. | Timiș | 1233 | 42 |
38. | Tulcea | 281 | 5 |
39. | Vaslui | 624 | 7 |
40. | Vâlcea | 467 | 26 |
41. | Vrancea | 1702 | 14 |
42. | Mun. București | 5887 | 164 |
43. | – | 51 | 1 |
TOTAL | 50886
[eadvert]
|
1295 |
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 654 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. | JUDEȚ | PROBE POZITIVE LA RETESTARE |
1 | Alba | 3 |
2 | Arad | 19 |
3 | Arges | 50 |
4 | Bacau | 4 |
5 | Bihor | 6 |
6 | Bistrita | 10 |
7 | Botosani | 5 |
8 | Brasov | 40 |
9 | Braila | 10 |
10 | Buzau | 34 |
11 | Caras | – |
12 | Calarasi | 13 |
13 | Cluj | 41 |
14 | Constanta | 28 |
15 | Covasna | 4 |
16 | Dambovita | 26 |
17 | Dolj | 16 |
18 | Galati | 9 |
19 | Giurgiu | 9 |
20 | Gorj | 18 |
21 | Harghita | 8 |
22 | Hunedoara | 5 |
23 | Ialomita | 1 |
24 | Iasi | 17 |
25 | Maramures | 2 |
26 | Mehedinti | 15 |
27 | Mures | 8 |
28 | Neamt | 8 |
29 | Olt | 20 |
30 | Prahova | 32 |
31 | Satu Mare | 0 |
32 | Salaj | 1 |
33 | Sibiu | 21 |
34 | Suceava | 6 |
35 | Teleorman | 18 |
36 | Timis | 31 |
37 | Tulcea | 2 |
38 | Vaslui | 6 |
39 | Valcea | 14 |
40 | Vrancea | 12 |
41 | Bucuresti | 74 |
42 | Ilfov | 8 |
Total | 654 |
39 noi decese
Până vineri, 2.343 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 30.07.2020 (10:00) – 31.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 39 de decese (22 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate cele 39 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Peste 400 pacienți, la ATI
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.456. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 409 pacienți.
Pe teritoriul României, 4.458 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.530 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.525 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 53 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 976 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.044 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
927 de amenzi
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 927 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 177.225 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, joi, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Trimite articolul
XSe pot da detalii despre cele 24 de cazuri noi ? Mai exact unde sunt ? Alesd, Beius…sau in Oradea, totusi e cam mare judetul. Nu de alta dar macar oamenii din anumite localitati sa se bucure de libertate, nu de teama virusului sa nu mai iasa din casa.
Aloo da cati sunt vindecati in ultimele 24 de ore asta nu stiti, daca tot duceti o campanie de speriat populatia mai indulciti treaba. Cati sunt vindecati si externati aa da si cat de sigure sunt testele astea, ca sa dovedit ca azi sunt bolnavi ex echpa de la CFR si maine sanatosi toti si nu e singurul rateu dat ,dar acele date nu le dati fiti atenti presarilor ca va iesi la lumina adevarul si atunci sa va vad pe unde va scoateti camasa,ori cum sta sa explodeze si la noi ca peste tot buba si sa vedeti ce cacat mare ati facut atunci si voi si guvernul lucrului bine facut