În jur de 10.000 de euro a adunat Asociaţia Caritas Eparhial Oradea (ACEO) în campania de ajutorare a victimelor din Haiti. La îndemnul episcopului greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, ACEO a organizat, în data de 31 ianuarie, o colectă specială în toate bisericile greco-catolice din Bihor.
„Campania «Fă un gest de solidaritate» a fost organizată în semn de solitaritate cu oamenii afectaţi de cutremurul din Haiti, pentru a contribui la programele de ajutorare şi reabilitare derulate prin reţeaua Caritas. La această colectă specială, în Eparhia Oradea s-au adunat în jur de 10.000 de euro. Colecta a fost iniţiată de Confederaţia Caritas România, în colaborare cu cele 11 organizaţii Caritas diecezane şi s-a derulat în bisericile catolice din România. La nivel naţional s-au adunat în jur de 225.000 de euro. Este cea mai mare sumă strânsă vreodată într-o astfel de colectă”, a spus preotul Olimpiu Todorean, preşedintele Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea.
Programe
Potrivit acestuia, Confederaţia Caritas România a început să planifice primele programe de reabilitare şi de reconstrucţie, care vor cuprinde nu numai construirea de locuinţe pentru familiile sinistrate, ci şi programe care vor contribui la asigurarea surselor de subzistenţă pentru familiile afectate. De asemenea, Caritas România, împreună cu partenerii din reţeaua Caritas Internationalis, va ajuta la reconstrucţia instituţiilor comunitare (şcoli, centre sociale).
„Cea mai mare prioritate o reprezintă crearea adăposturilor sigure. În Port-au-Prince, 550.000 de oameni trăiesc în tabere improvizate, construite din scânduri, acoperite cu folii sau cearşafuri. Aceste persoane au nevoie urgentă de adăposturi mai rezistente pentru a face faţă sezonului de ploi şi furtuni tropicale care începe la sfârşitul lunii martie. Caritas a distribuit deja câteva mii de corturi şi materiale pentru adăposturi, precum şi pachete cu alimente pentru 600.000 de oameni. În jur de 12.000 de persoane au beneficiat de servicii medicale în centrele de sănătate organizate de Caritas”, a menţionat Olimpiu Todorean.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!