„Evenimentele pe care tocmai le-ați văzut sunt parte a unui proiect Erasmus+ sponsorizat de Comisia Europeană, iar obiectul principal al acestui proiect este acela de a reduce consecințele COVID-19 și a carantinei. Proiectul este un răspuns la problemele mentale și sociale cauzate de pandemie, precum și dificultatea de a gestiona emoțiile, lipsa comunicării eficiente, lipsa încrederii, anxietate socială, frică, depresie, tulburări de stres sau stres post-traumatic”, a transmis președintele asociației Elastic, Vanț Carmina.
Participanții provin din șapte țări diferite: România, Italia, Spania, Macedonia, Grecia, Polonia și Ungaria, care s-au pregătit intens timp de o săptămână pentru această prezentare. Principalele metode folosite în cadrul flash mobului au făcut parte din categoria artă și teatru, printre care se numără improvizația și tehnica oglinzii. Se află în Oradea timp de șapte zile, prin mobilitatea Erasmus + intitulată „Actori în viața reală”.
Despre asociație
Asociația Elastic este proaspăt înființată, relativ mică, ce își desfășoară activitatea în domenii precum artă, protecția mediului și sport.
„Oricine este interesat de activitățile noastre, care sunt preponderent nonformale, dar și legate de artă, protecția mediului, sport, este invitat să participe, indiferent de religie, rasă, cultură sau vârstă”, a mai transmis președintele organizației.
Acest flash mob a fost primul eveniment de genul oraganizat de Asociația Elastic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!