Organizatorii au tras linie şi au socotit 200 de pâini în plus, după închiderea ediţiei din această lună. Pâinile rămase în urma evenimentului au fost distribuite către Asociația Piticot, cantina socială gestionată de Asociaţia Caritas Eparhial Oradea, Asociația SOS Autism Bihor, Fundația Consistoria Efrem Beniamin (care se ocupă de Căminul pentru persoane vârstnice din Velența și de Căminul pentru persoane vârstnice Vasiliada).
„Toată stima celor care au decis să înființeze și să coordoneze instituții pentru a ajuta persoanele în nevoie, tineri sau bătrâni. Proiectul «Oradea donează o pâine» este deschis tuturor celor care au nevoie de o pâine și pe care o pot ridica din punctele de distribuție, precum și celor care vor să ofere o pâine.
Ne bucurăm că, şi de data aceasta, un număr mare de orădeni au fost alături de această campanie, dăruind fiecare o pâine sau mai multe – după posibilități. Copii, tineri și oameni trecuți de prima tinerețe au fost alături de noi.
Datorită tuturor celor care se implică, evenimentul crește de la o ediție la alta, oferindu-ne astfel imboldul necesar pentru a ne extinde și a ajunge în cât mai multe locuri”, a arătat Ana Zaporojan, coordonatoarea ediţiei a V-a a campaniei „Oradea donează o pâine”.
Aceasta a anunţat că, începând cu luna iunie, echipa de coordonare a „Oradea donează o pâine” vrea să aducă un plus de valoare evenimentului, pregătind o surpriză care urmează să fie dezvăluită curând. Cei interesaţi sunt invitaţi să urmărească pagina de facebook a campaniei „Oradea donează o pâine”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!