Cine poate aplica
„Programul oferă potenţialilor beneficiari o gamă variată de oportunităţi. Pe lângă elaborarea unor studii şi planuri care vizează îmbunătăţirea infrastructurii de transport sau comunicaţii transfrontaliere, există posibilitatea de a realiza proiecte comune în domenii precum protecţia mediului, cooperarea în domeniul afacerilor sau dezvoltarea turismului. Sunt eligibile proiectele comune în diferite sectoare ale Cercetării – Dezvoltării, precum şi acelea care vizează intensificarea colaborării în domeniul educaţiei, pieţei muncii sau al sănătăţii şi prevenirii riscurilor comune. Având în vedere interesul ridicat manifestat faţă de domeniul cooperării între comunităţi în cadrul solicitărilor de propuneri anterioare, acesta va beneficia şi de această dată de resurse financiare importante”, spune Daliana Vigu, reprezentat al Biroului Regional de Cooperare Trasfrontalieră Oradea.
Programul este finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), completat de co-finanţarea din România şi Ungaria. Resursele financiare alocate din fonduri europene acestei solicitări depăşesc 20 de milioane de euro.
Pot aplica organizaţii care acţionează în beneficiul public :instituţiile de stat, organizaţiile publice locale, organizaţiile non-profit, camere de comerţ, care îşi desfăşoară activitatea în aria eligibilă a programului şi care doresc să realizeze un proiect transfrontalier âmpreună cu organizaţii partenere de pe cealaltă parte a graniţei.
Proiectele trebuie trimise exclusiv prin poştă sau poştă rapidă la Secretariatul Tehnic Comun (STC) al Programului, la următoarea adresă: Váti Nonprofit Kft., H-1016 Budapest, Gellérthegy u. 30-32.
Termenul limită este 22 ianuarie 2010, data poştei.
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!