Peste 600 de apicultori bihoreni sunt aşteptaţi la Direcţia Judeţeană Agricolă (DAJ) Bihor pentru a solicita sprijin în cadrul schemei de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”. Conform directorului DAJ Bihor, Nicolae Hodişan, aceştia deţin peste 50.000 de familii de albine.
În cadrul măsurii instituie întrucât familiile de albine nu au putut să beneficieze de hrană suficientă, din cauza diminuării timpului pentru cules, precum și a cantității mici de polen și nectar, apicultorii au vor primi 20 de lei pentru fiecare familie de albine.
Termenul de depunere a cererilor şi documentelor însoțitoare este 31 octombrie 2019. Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, respectiv 37.000.000 lei se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2019.
Beneficiari
Beneficiarii prezentei scheme de ajutor de minimis sunt apicultori, persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, cu modificările și completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii, dar şi apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare.
De acest sprijin pot beneficia şi apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii. Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis va fi în valoare de 20 lei/familia de albine, reprezentând aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole.
Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente.
Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate. Acestea sunt: să aibă familii de albine înscrise în baza de date națională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr.251/2017 şi să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcția sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor județeană, respectiv a municipiului București.
Citiți principiile noastre de moderare aici!