Drumul are o lungime de 19,8 kilometri și este prevăzut cu două benzi de circulație, câte una pe sens, lățimea părții carosabile fiind de 6 metri. La aceasta se adaugă acostamentele, cu lățime de 0,5 și 0,75 metri. “Drumul a fost refăcut complet pe o porțiune de 4,95 de kilometri din lungimea totală, iar pe restul tronsoanelor s-a asfaltat”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Bihor.
[eadvert]
Pe traseul șoselei județene modernizate se regăsesc trei poduri.
„Constructorul a demolat și reconstruit două dintre acestea, ambele cu o lungime de câte 10 metri. Pentru al treilea pod au fost efectuate lucrări de reparații. Lucrările au presupus construirea a 25 de podețe noi, pentru preluarea tuturor apelor pluviale de pe drum și dirijarea lor către văile existente din preajma amplasamentului”, mai precizează sursa citată.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 19 milioane de lei, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 31 ianuarie 2020. Proiectul „Modernizare DJ767 B din DN76 Tășad – Copăcel – Serghiș – DJ767” este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (P.N.D.L. 1). Firma care execută lucrările este SC Drumuri Bihor SA Oradea. Potrivit CJ Bihor, recepția lucrărilor va avea loc zilele următoare.
Trimite articolul
XDaca si acesta este drum reabilitat inseamna ca drumul Biharia -Salard este reabilitat de extraterestri nu de oameni. La receptia de la Copacel a fost PNL la receptia de la Salard a fost UDMR. Diferenta frate de la cer la pamant.
-
Eu cred ca e invers.Spre Marghita deja sunt multe locuri cu denivelari ,nu trebuie sa fi expert sa le observi ( evident daca nu esti extraterestru) Spre Serghis ar trebui sa megi personal, sa te convingi, desi cred ca numai parerea celor de la UDMR conteaza pentru tine.
-
eu vorbeam de tronsonul de covor asfaltic Biharia pana in Salard ca acolo e nou si receptionat nu de continuarea spre Marghita care e de tot rahatul si de tronsonul Copacel drumul de intersectie cu Varciorog care e criblura in asfalt. nu mai pupati picioarele altora ci mergegi si constatati dupa care dati replici. apropo Tasad – Copacel e OK, repet nu vorbesc de ce e bine facut ce de lucrari de mantuiala la asfalt.
-
-
De ce nu ar fi drum reabilitat?
Portiunea Copacel-Poiana Tasat era chiar drum de piatra pana in urma cu cateva luni si acum este asfalt. Am fost de mai multe ori pe acest drum si este lux fata de ce era inainte, plus si zona arata foarte bine.-
Probabil nu cunosti zona, drumul Copacel Poiana Tasad este asfaltat de aproape 2 ani. Partea cu care se lauda pnl ca a finalizat-o este de vreo 200m chiar spre intersectia cu drumul Tilecus-Serghis. Da ati citit bine 200m! Era o portiune de drum in care lucrarile stagnau de aproate 1,5 ani. Restul este in aceeasi stare ca acum 2 ani. Adica zona Copacel-Poiana Tasad, asfalt nou, in rest griblura foarte dura, care greu poate fi considerat asfalt, mai degraba o bataie de joc
-
-
Eu cred ca e invers.Spre Marghita drumul are deja multe denivelari,nu trebuie sa fi expert sa le observi(doar daca nu esti extraterestru!).Spre Serghis, ar trebui sa mergi sa te convingi singur,desi cred ca UDMR-ul este pentru tine calea cea de la cer la pamant…,frate,!
Daca PSD facea aceasta inaugurare, toata presa era calare pe ei, la modul cum arata drumul. Ce este cu adevarat refacut si modernizat este doar tronsonul Copacel-Poiana Tasad, in rest, Copacel-Serghis si Poiana Tasad, este in aceeasi stare ca acum peste 2 ani, adica un mix de criblura extrem de dura cu bitum, nu poate fi numit drum asfaltat asa ceva. Circuli cu masina la 60kmh si greu poti purta o conversatie in masina, din cauza zgomotului si a trepidatiilor.
Ce ramane insa evident este, modul in care presa locala este subordonata partidului si lui Bolojan, probabil primesc materialele si ei doar trebuie sa le publice, nu verifica nimeni in teren adevarul. Daca “jurnalistul” care a publicat materialul avea bunul simt macar (daca nu profesionalismul) sa verifice aceasta “finalizare” ar fi constatat singur ridicolul si bataia de joc: au fost finalizati doar 200m de drum langa intersectia Serghis cu drumul Tilecus Varciorog