Până în 1 martie 2021, organizațiile neguvernamentale pot depune proiecte caritabile pentru competiția Impact Challenge, derulată de Google.org. Prin acest proiect, aripa caritabilă a Google va distribui 2 milioane de euro în granturi către organizații din România și alte 10 țări din regiune, pentru susținerea unor proiecte caritabile. Aceste granturi urmăresc să susțină alfabetizarea digitală și incluziunea economică, acțiuni care să ajute la redresarea economiei.
„Prin competiția Impact Challenge derulată de Google.org, Google își propune să sprijine aceste obiective. Sunt căutate inițiative care să ajute la redresarea economiei, având în centru conceptul de incluziune socială. Proiectele caritabile care vor fi finanțate trebuie să aibă ca scop educația pentru creșterea gradului de digitalizare și crearea de oportunități economice. Valoarea fiecărui grant va fi între 50.000 de euro și 250.000 de euro, suma totală a acestora fiind de 2 milioane de euro, au anunțat cei de la Google.
Pentru aceste fonduri pot aplica organizațiile non-profit și instituțiile academice, cu condiția ca proiectele lor să fie caritabile, de orice mărime și orice nivel de maturitate. Poate fi o idee nouă sau una care funcționează deja și are nevoie de resurse pentru extindere.
[eadvert]
Doar organizațiile din România, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Slovenia sunt eligibile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!