Femeile aflate în situații de risc, care devin mame, beneficiază de sprijin financiar din partea Direcției de Asistență Socială Oradea. Ajutorul financiar se acordă sub formă de tichete sociale în valoare de 2.000 de lei/nou născut. Programul este susținut din fonduri europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).
[eadvert]
Tichetele sociale electronice se acordă la cerere, o singură dată, mamelor care au născut începând cu anul 2022. Din acești bani mamele își pot cumpăra alimente, scutece, îmbrăcăminte sau articole sanitare și medicale pentru mamă și copil.
Categorii de beneficiari
De aceste tichete pe suport electronic beneficiază mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la naşterea copilului şi cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat stabilit prin lege.
Totodată, pe lista de beneficiari figurează și mamele care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, mamele cu dizabilităţi și cele aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale.
Și mamele fără acte de identitate care nu pot beneficia de drepturile civile, precum și mamele minore și cele care au cetățenie străină sau care provin din zona conflictului armat din Ucraina pot solicita acest drept.
„Tichetul social pe suport electronic pentru nou-născuţi poate fi utilizat doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate şi numai pentru achiziţionarea produselor de îngrijire pentru nou-născuţi pentru care a fost emis. Produse pentru îngrijirea nou-născutului reprezintă produse specifice trusoului pentru nou-născut, necesare îngrijirii nou-născutului, respectiv: scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentaţie pentru nou-născut, articole sanitare şi medicale pentru mamă şi pentru nou-născut. Toate persoanele aflate în una din situațiile enumerate mai sus, se pot adresa instituției noastre de unde pot obține mai multe informații pentru a putea beneficia de sprijinul guvernamental”, a invitat Anca Grama, directorul DASO.
Trimite articolul
XBanii astia nu ajung nici pentru spaga la medicul care asista nasterea,ca e 1000 de coco mai nou !