Miercuri în jurul orei 10:30, la Uileacu de Beiuş un incendiu de vegetaţie uscată s-a produs pe o păşune şi s-a propagat la litiera unei păduri, pe o suprafaţă de aproximativ 40 hectare. Pompierii militari din Beiuş au reuşit să lichideze focul în scurt timp. În ziua precedentă, 17 arderi necontrolate au ars vegetaţia uscată, lăstărişul, mărăcinişul şi litiere din Bihor, suprafaţa totală afectată fiind de circa 175 hectare.
În 15 cazuri dintre aceste incendii, cauza a fost identică: utilizarea focului deschis în spaţii deschise, celelalte trei incendii fiind provocate de fumatul în locuri nepermise.
Pe stradă şi în curte
Un container şi 400 kilograme de deşeuri de pe Calea Bihorului din Beiuş au ars marţi din pricina unei ţigări aruncată aprinsă. Pompierii militari din oraş au lichidat focul înainte ca acesta să se propage la vecinătăţi.
Şi la o gospodărie din Bucuroaia (comuna Copăcel) a izbucnit marţi seară un incendiu. Acaretul din curte a luat foc, 40 mp fiind afectaţi de flăcările provenite de la vecinătăţi.
Pompierii atrag din nou atenţia bihorenilor să respecte regulile atunci când se curăţă terenurile, astfel încât să se evite pericolul de incendii.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!