În cursul dimineții de joi, 23 mai, în jurul orei 06:30, la Vama Borș, pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat un cetățean leton la volanul unuei autoutilitare. În urma unui control amănunțit efectuat de polițiștii de frontieră, aceștia au descoperit că șoferul, în vârstă de 23 de ani, transporta 17 migranți, ascunși într-un compartiment special. „În baza analizei de risc specifice şi cu sprijinul colegilor de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite ascunse, în interiorul compartimentului marfă al autovehiculului, şaptesprezece persoane, dintre care şaisprezece adulţi (13 bărbaţi şi 3 femei) şi o minoră”, precizează comisar șef de poliție Bondar Laura Beatrice.
Cei în cauză au fost conduşi la sediul instituţiei pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că grupul era format din paisprezece cetățeni din Irak, doi din Siria şi unul din Iran, minora având 15 ani, iar adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 48 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.
Șoferul leton urma să îi transporte pe cetățenii străini în Germania. Acum, acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul autoutilitarei şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale ce se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!