Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar Alina Dinu, a declarat că polițiștii bihoreni, sub coordonarea unui procuror, au declanşat trei percheziții domiciliare, două în Oradea și încă una în Meziad, ca urmare a unor informaţii potrivit cărora mai multe arme letale şi neletale sunt deţinute de un orădean, de 53 de ani.
„Având în vedere faptul că bărbatul nu s-a conformat dispozițiilor și nu a depus armele și muniția, deținându-le în continuare ilegal, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, a explicat Alina Dinu.
În urma controlului, oamenii legii au ridicat în vederea confiscării toate cele 15 arme pentru care acesta avusese drept de deţinere, port şi folosire, după caz, alte două arme din categoria armelor neletale pentru care nu fusese autorizat la deţinere, 4 pistoale de panoplie și 139 de cartușe letale, de diferite calibre.
Bărbatul a fost sancționat contravențional și i s-a anulat permisul port armă pentru folosirea armelor letale și a munițiilor pentru acestea: „conform dispoziției de anulare, cel în cauză avea obligația să depună de îndată armele și munițiile letale la un armurier autorizat, iar în termen de 10 zile să facă dovada depunerii acestora”, a mai declarat Alina Dinu.
Perchezițiile au fost efectuate pentru a verifica modul de păstrare a armelor și munițiilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!