Joi, 27 iulie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea lui Mihai, județul Bihor, au organizat o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale în cooperare cu partea maghiară, în zona de competenţă.
Potrivit comisarului șef, Bondar Laura Beatrice, „În jurul orei 23.00, autorităţile de frontieră din cele două state au depistat un grup, format din şaisprezece persoane, adulţi şi copii, care încerca să treacă ilegal graniţa din România în Ungaria.
Cei în cauză au fost conduşi la sediul sectorului PF pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt cetăţeni din Siria, Egipt, Algeria şi Insulele Comore: adulţii (şase bărbaţi şi cinci femei) cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, iar copiii cu vârste între 3 şi 10 ani, toţi fiind solicitanţi de azil în România”.
Potrivit declarațiilor adulților, aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat de trei sau mai multe persoane împreună, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!