La sfârșitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borş au depistat şaisprezece cetățeni: şase femei, trei bărbaţi şi şapte copii care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria.
Potrivit subcomisarului de poliție Loredana Chifor, „persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 200 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul Sectorului PF Borş pentru cercetări”.
În urma verificărilor s-a stabilit că cele 16 persoane erau cetățeni din Irak și Siria, adulții cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, iar minorii între 2 și 17 ani, toți fiind solicitanţi de azil în România. Aceştia au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!