„Acest ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine, promis de Ministerul Agriculturii, ne va ajuta să ne putem păstra numărul de familii de albine şi pentru a le putea hrăni, deoarece am fost afectaţi la principalele culesuri la rapiţă, salcâm şi floarea-soarelui. Avem promisiunea că săptămâna aceasta va ieşi o hotărâre de Guvern privind ajutorul de 15 lei pe familia de albine, în condiţiile în care noi am cheltuit anul acesta în jur de 250 de lei pe familie. E un lucru înţelept că ministerul a găsit înţelegerea de a ne sprijini, chiar dacă nu ne putem acoperi cheltuielile pe care le-am făcut; este un semnal că apicultura este recunoscută şi avem un sprijin din partea statului român”, a spus Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine.
Conform apicultorilor, costurile pentru susţinerea unei familii de albine au crescut cu 50 – 60 de lei pentru acordarea suplimentelor de hrană. „Din calculele noastre, în fiecare an noi cheltuim în medie pe o familie de albine în jur de 200 de lei, şi aici intră schimbul ramelor, mătcilor, al fagurelui, tratamente, şi nu vorbim de munca noastră, pe care nu o cuantificăm niciodată. În schimb, anul acesta am cheltuit 250 de lei, chiar 260 de lei, în medie. Aceste sume în plus au apărut în condiţiile în care am fost obligaţi să dăm hrană albinelor, siropuri, dar din păcate nu recuperăm prin producţia realizată decât 40-45%. Primim aceşti 15 lei, şi asta înseamnă că mai recuperăm până la 50 – 55%. Din păcate, noi depindem mult de natură, pentru că albina nu poate să iasă la zbor pe vânt, pe frig şi ploaie şi să mai facă şi producţie. Din ceea ce am observat, totul se întâmplă ciclic: din trei ani, avem unul bun sau bunicel şi doi nu, din punct de vedere al producţiei”, a conchis preşedintele ACA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!