Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani, era al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi Eminovici, fiica stolnicului Juraşcu din Joldeşti. A debutat ca poet la 16 ani, cu o poezie scrisă în memoria fostului său profesor, Aron Pumnul, şi în acelaşi an şi-a schimbat numele în Eminescu, adoptat mai târziu şi de alţi membri ai familiei sale.
[eadvert]
Între 1869 şi 1874, a fost student la Viena şi Berlin, ca „auditor extraordinar” la Facultatea de Filozofie și Drept din Viena şi ca bursier al asociaţiei culturale Junimea, la Berlin.
Versurile sale au fost citite în aproape toate colţurile lumii, fiind considerat un geniu creator.
Cu poemul Luceafărul, la care marele poet a lucrat nouă ani şi jumătate, a făcut zeci de variante şi peste 3 mii de modificări, Eminescu a intrat, în 2009, şi în Guinness Book of Records. Cu cele 98 de strofe, Luceafărul a fost omologat drept cel mai lung poem de dragoste.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.
„În semn de omagiu adus marelui nostru poet Mihai Eminescu, cel care a dat anvergură creaţiei literare româneşti în făgaşul unui mare curent artistic şi de gândire european, romantismul, revoluţionând totodată limba română, România a dedicat ziua de naştere a acestuia, 15 ianuarie, sărbătoririi culturii naţionale. Geniul artistic popular este cel spre care se îndreaptă gândurile mele astăzi, înainte de toate, pentru că în cultura populară a fost tezaurizat sufletul românesc, în întreaga complexitate şi în toate nuanţele individualităţii sale, de-a lungul tuturor secolelor care au precedat modernitatea. (…)
Încurajez tinerii care simt că au ceva de spus în artă să aibă speranţă şi să lupte pentru drumul lor, pentru că astăzi succesul nu mai ţine doar de întâmplare. Oportunităţile oferite de statul român, Uniunea Europeană, fundaţii şi organizaţii neguvernamentale locale sau străine, persoane private arată că împreună ne bucurăm de cultură, o apreciem, investim în ea”, a transmis acesta.
Sursa: tion.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!