Unul dintre obiectivele majore ale ITRSV Oradea este creşterea suprafeţei de fond forestier cu administrare şi asigurare a serviciilor silvice prin ocoale silvice autorizare pentru cele 208.730 ha de teren forestier ale judeţului Bihor.
„Pentru realizarea acestui obiectiv vom continua şi anul acesta acţiunile de identificare a tuturor proprietarilor de păduri, care nu au asigurate contracte de administrare sau contracte de prestări servicii silvice cu ocoale silvice autorizate conform normelor în vigoare”, ne-a spus inspectorul şef al ITRSV Dacian Iova.
Conform statisticilor, suprafeţele neadministrate sunt în marea majoritate proprietăţi de mică întindere aparţinând persoanelor fizice, care au trecut din administrarea ocoalelor silvice de stat la comisiile locale şi care nu au mai fost gospodărite în regim silvic.
Nerespectarea obligaţiei de a încheia contracte de administrare sau de prestări servicii silvice de către proprietarii de păduri supuse regimului silvic, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei.
Conştientizare
„Pentru popularizarea acestor acţiuni noi am solicitat sprijinul Prefcturii Bihor şi implicit al primăriilor din judeţ, în vederea organizării de întâlniri cu proprietarii de terenuri forestiere, indiferent de suprafaţa de teren pe care aceştia o deţin”, a punctat Dacian Iova.
Inspectorii silvici au demarat, împreună cu ocoalele silvice de stat Oradea şi Dobreşti, inspecţii de preluare efectivă în pază în localităţile din comunele Copăcel şi Vârciorg. În raza celor două comune, spun pădurarii sunt încă suprafeţe întinse de teren forestier pentru care nu sunt asigurate servicii silvice ori pază, motiv pentru care aici întâlnim o activitate infracţională crescută în domeniul tăierilor ilegale de material lemnos. „Urmează să demarăm acţiuni de acest gen şi în comunele Popeşti, Lugaşul de Jos, Valea lui Mihai, care se vor extinde treptat în tot judeţul. ”, a concluzionat Dacian Iova.
Valoarea amenzilor aplicate proprietarilor de catre ITRSV Oradea până în prezent pentru neîndeplinirea obligaţiei de a încheia contracte de administrare ori servicii silvice este de 15.000 lei.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!