La Spitalul Dr. Gavril Curteanu se susţine a 34-a ediţie a cursului naţional de perfecţionare „Actualităţi în pediatrie”, care este dedicat anul acesta împlinirii a 120 de ani de existenţă a pediatriei orădene. Mai mult, la această ediţie, organizatorii au decis să îl numească preşedinte onorific pe reputatul medic pediatru Gheorghe Goldiş, cel care şi-a dedicat viaţa tratării a mii de copii. Fiindcă şi-a pus cariera mai presus decât viaţa lui, octogenarul Goldiş are o stare materială precară şi acum, ca medic pensionar, trăieşte din bunăvoinţa colegilor din spitalul unde a lucrat. Dr. Goldiş locuieşte într-o cameră separată a unităţii medicale unde a lucrat o viaţă întreagă şi toată averea lui sunt diplome, tablouri şi cărţi.
Cursul naţional de la Curteanu care a început în 3 mai şi se va încheia mâine, 7 mai, este singurul din ţară susţinut în materie de pediatrie, de 34 de ani. „La Oradea se susţine singurul curs din ţară de pediatrie, care a rămas în cei 34 de ani la aceeaşi valoare profesională”, a spus dr. Monica Dragomir, şefa secţiei de onco-hematologie de la Spitalul Fundeni, din Bucureşti. ORADEA. Mâine se încheie aproape o săptămână de când peste 20 de personalităţi medicale din ţară sunt la Oradea, la unicul curs de perfecţionare ce se mai susţine în ţară.
La Spitalul Dr. Gavril Curteanu a început în 3 mai a 34 – a ediţiei a cursului „Actualităţi în pediatrie”, curs care a rămas singurul din ţară ce se susţine constant an de an şi care, anul acesta se bucură de participarea mai multor experţi pediatri din Bucureşti decât în anii precedenţi.
120 de ani
Cursul din acest an este mai special fiindcă este dedicat împlinirii a 120 de ani de activitate medicală pediatrică în unitate cu paturi. Perioada interbelică se caracterizează printr-un reviriment înlesnit cu dotări moderne pentru acea vreme (aparate Rontgen, microscoape etc), informează managerul Spitalului Dr. Gavril Curteanu. În perioada 1 martie 1949 – 1 iunie 1969, spitalul de pediatrie din Oradea funcţionează în clădirea din Piaţa Ion Creangă şi îşi creşte capacitatea progresiv până la 255 de paturi, dintre care 157 de pediatrie, 33 de chirurgie şi ortopedie infantilă, 20 de fizioterapie, plus un ambulatoriu cu zece cabinete medicale. În anul 1965, prin meritul regretatului medic orădean dr. Gavril Curteanu, începe construcţia Spitalului de copii, care îi poartă acum numele. Proiectat iniţial cu 480 de paturi, spitalul a funcţionat încă de la deschidere cu 605 paturi până în 1992 când s-a revenit la la numărul iniţial. Între 1969 – 1989, spitalul devine emblematic pentru pediatria românească, iar din 1994 a primit statutul de spital clinic. Dacă iniţial spitalul deservea trei judeţe, poate şi din pricina dezvoltării demografice în perioada de construcţie a lui, în ultimii zece ani a scăzut numărul copiilor ce necesitau cu adevărat internare reală. S-a schimbat poate şi patologia pediatrică şi din 2007 încoace, spitalul şi-a pierdut identitatea ca unitate cu profil doar pediatric găzduind şi secţii de adulţi. Fostul şef al unităţii, actualul viceprimar Gheorghe Carp, a reuşit prin donaţii, sponsorizări şi printr-un proiect cu fonduri europene să modernizeze mai multe secţii din spital şi acum ambulatoriul alăturat.
Gest de onoare
Managerul Crişan a relatat că la această ediţie organizatorii au decis să aleagă ca preşedinte onorific pe reputatul medic pediatru Gheorghe Goldiş, cel care şi-a dedicat viaţa vindecării micuţilor încât a uitat sau a refuzat să se preocupe şi de propria stare materială, iar acum, pensionar la o vârstă înaintată fiind, trăieşte din bunăvoinţa colegilor de servici. Reputatul octogenar medic român locuieşte într-un salon dezafectat şi averea lui constă în diplome, fotografii şi multe cărţi. Medicii tineri vin adeseori să îi ceară sfatul atunci când au cazuri mai delicate şi sunt pacienţi care îl mai vizitează chiar şi acum când au ajuns adulţi fiindcă le datorează viaţa.
Din cauza sănătăţii care l-a împiedicat să se deplaseze la cursul de la Oradea, prof. Goldiş a primit funcţia de preşedinte onorific în absenţă, numărul invitaţilor speciali din clinicile de pediatrie aflate în centre medicale de renume fiind 26.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!