Tăiatul porcului, la români în general și la bihoreni în special, e prilej de mare sărbătoare în familie. Corvoada muncii de o zi apasă tot mai ușor, pe măsură ce cămările și bucătăria se umplu de cârnați, jumări, caltaboș, toroș sau vereș, prin părțile unde tradițiile comunităților maghiare s-au amestecat cu cele ale românilor.
[eadvert]
Pentru orășeni, entuziasmul din jurul tăierii porcului e o trăire mai degrabă străină. Să recunoști și să savurezi gustul și consistența preparatelor gătite cu carne proaspătă de porc fac parte, însă, din educația culinară a oricui se respectă.
Festivalul concurs „D`ale Porcului”, organizat de Asociația Culturală D’ART Oradea, în parteneriat cu Asociația Comunelor din România – Filiala Județeană Bihor, și-a asumat exact acest scop: să aducă celor orădenilor, în special, oferta bogată a preparatelor din carne proaspătă de porc, făcute după rețete străvechi, din țară și de peste hotare. Și asta în condiții „domnești”, adică fără munca istovitoare de dinainte, cu hălcile, cuțitele, cratițele și dispozitivele de umplut cârnați.
În preajma începerii celei de-a 10-a ediții, organizatorii – directorul Nicu Pop, vicepreședintele Radu Silaghi și Ioan Șora, președintele bihorean al uniunii comunelor, au prezentat evenimentul din acest an într-o conferință de presă.
12 echipe au confirmat, până acum, participarea la concurs, iar oferta culinară pentru publicul pofticios este și mai bogată.
Și ca totul să meargă bine, organizatorii s-au îngrijit să nu lipsească celelalte ingrediente esențiale: muzica bună și băutură de calitate. Capete de afiș ale concertelor sunt Aurel Tămaș și Liviu Buțiu și orchestra.
Ediţia a X-a a Festivalului-concurs „D’ale Porcului” va avea loc în perioada 2-3 decembrie 2023, în parcarea ERA Park Oradea. În festival e cuprinsă și ediția a II-a „D’ale porcului PRO”, competiţia între echipe conduse de profesionişti în industria cărnii reprezentând judeţe, oraşe sau comune din întreaga ţară.
Concursul pălincilor
O premieră în acest an: lansarea concursului de pălinci și băuturi distilate „Bihor spirits”. Pălinca va fi jurizată separat de preparatele din concurs, de o echipă de specialişti formată din Nagy Botond, de la Zekulhyda Săcueni, posesor a două titluri de Campion la Brillante 2023 și 2 titluri de Campion la Quintessence 2023 respectiv Fenesi Győző Peter, de la Manufactura Fenesi Oradea.
În parcarea ERA, în cuprinsul festivalului va avea loc și tradiționalul târg de produse locale, alimentare și non-alimentare „Fain din Bihor”.
În competiția deschisă clasică „D`ale porcului” s-au înscris până acum 12 echipe, „selecționatele” comunelor bihorene Biharia, Căbești, Diosig, Nojorid, Pomezeu, Roșia și Tulca, echipa din Valea lui Mihai, precum și o echipă a „Uniunii democratice a slovacilor și cehilor din România”, din zona Huta, de la granița cu Sălajul.
Din Banat, face deplasarea la Oradea echipa „La maistoru` căsap” (CS-TM), care se recomandă ca o „colecție” de „maistori” bucătari „din județele Caraș-Severin (Bocșa și Carașova) și Timiș (Buziaș), de la munte și câmpie, români, maghiari și croați, fiind un exemplu de armonie, dar și de pricepere. Ne dorim să arătăm „la tot natu`” (adică lumii întregi), ce înseamnă preparatul porcului la noi, cu rețete și preparate din „Țara Banatului”, respectând întocmai specificul zonal”, transmite Dan Liuț, coordonator al trupei susținute de Uniunea Croaților din România.
Zestrea culinară
În afara concursului dar după regulile competiției va găti și echipa de la Nădlac, a precizat Nicolae Pop, directorul festivalului. Echipa vine cu un moment de „zestre culinară”, cu degustare de „cârnați de Nădlac” cu „boia de Nădlac” și preparați cu produse din porci crescuți în România. Campania „Zestre culinară” de conservare a patrimoniului culinar multietnic și multicultural e parte din proiectului de diplomație culinară propus de Romana Rista și susținut de Comtim, firma care livrează porcii pentru întregul concurs festival.
Campionii „lecso”-ului în festivalul porcului
„Primăria localității Esztár (Ungaria) organizează, de 10 ani, un celebru Festival al tocanei de legume (Esztari Lecsofesztival) și deține chiar un record mondial pentru „Cea mai mare tocană de legume” – 1,8 tone! Ineditul eveniment gastronomic va fi (re)prezentat, anul acesta, și la Oradea, unde specialiștii în legume își vor testa îndemânarea cu… carne proaspătă de porc!”, transmit organizatorii festivalului orădean.
În juriul ediţiei a X-a a festivalului-concurs, organizatorii au adus profesionişti ale căror nume sunt celebre în mediile gastronomiei românești.
„Din Onoratul Juriu fac parte: Ştefan Bercea – preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism (A.N.B.C.T.) România, Ciprian Nicolescu – mentorul şi antrenorul echipei naţionale de bucătari (seniori) a României la Olimpiada gastronomică (IKA) 2020, Cerasela Lungu – căpitanul echipei „Casa boierului din deal” medaliată cu bronz la Cupa Mondială Gastronomică 2022, participantă la IKA 2024, Nina Rus – owner „Bunătăţile lu’ Nina”, participantă la IKA 2024, Mircea Groza – arheolog culinar, autor „Zămuri – supe, zupe şi năcreli”, Cosmin Dragomir – fondator „Gastroart”, autor „Curatorul de zacuscă”, Liviu Bosnea – manager „Frăția ceaunelor”, Romana Rista – diplomat culinar, „Fata care gătește cu flori”, George Fudrui – owner „OBLIX by Chef George Furdui, Alexandru Şandrău – executive chef Complex President Băile Felix”, transmit organizatorii.
Profesioniștii
În competiția „D`ale Porcului PRO”, care va avea loc duminica viitoare, în 3 decembrie, s-au înscris, până acum, Complex President Băile Felix, Bers Nova & Crius, Sapient Group & Euro Buffalo, Colegiul Tehnologic „Mihai Viteazul”, Liceul Tehnologic nr. 1 Cadea, Good Chefs Mix și Grătarul cu ștaif (Timișoara).
Nicoale Pop a ținut să puncteze prezența în concurs a echipelor de elevi de la cele două colegii tehnice bihorene, care vor avea ocazia nu doar să concureze alături de bucătari consacrați și să fie jurizați de profesioniști, ci și să primească sfaturi și să fure meserie de la aceștia.
Organizatorii transmit că, la fel ca dățile trecute, vizitatorii vor putea degusta produsele din concurs, pe baza unor tichete contra cost, puse la dispoziție de organizatori. „Fiecare tichet asigură o porție de mâncare tradițională, dintre cele aflate în concurs”, atenționează ei.
„În cadrul concursului pentru Marele premiu, nota finală pentru fiecare echipă va fi constituită din media notelor acordate de juriu (50%) şi numărul de tichete de masă adunate de la public (50%)”, zice regulamentul.
O zonă VIP, cu masă bogată, e rezervată contra cost, celor care vor să „…detalieze” gustativ o paletă mai largă de produse.
În cadrul festivalului va avea loc lansarea de carte „Zămuri – supe, zupe și năcreli. Rețete ardelenești din bătrâni”, de Mircea Groza, în prezența autorului, membru în juriu.
Trimite articolul
XAveti o erata in titlul vostru! Nu sunt echipe de Maestri Bucatari ci echipe de bucatari. Ca sa devi Maestru Bucatar trebuie sa dai un examen si sa il treci iar cei care participa la concurs inca nu au aceasta titulatura.