Aceasta fiindcă tot mai des se impun remedieri ale avariilor la principalele conducte de apa calda sau agent termic. Astfel, abia s-a rezolvat avaria apărută săptămâna trecută pe bulevardul Dacia, şi iată că CET Oradea se confruntă cu o nouă avarie pe Magistrala nr. 2, pe strada Oneştilor. „În perioada 24 – 25 august se întrerupe furnizarea apei calde de consum de la punctele termice PT 507, 509, 510, 511, 516, 521 şi 910 în vederea eliminării unei avarii la conductele Magistralei nr.2 de termoficare pe str. Oneştilor.
Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile Oneştilor, Splaiul Crişanei, Cazaban, Lăpuşului (toate trei la capătul dinspre Oneştilor), Erofte Grigore (partea dinspre PT 511), Simion Bărnuţiu, Piaţa Devei (ambele cu străzile adiacente), Calea Aradului (între Poligrafie şi str. Oneştilor respectiv partea stângă a ieşirii spre Arad), Aviatorilor, Bolcaş şi Buzăului”, informează purtătorul de cuvânt al CET Oradea, Eustafie Ilisei. Potrivit acestuia, este posibil însă ca în aceste două zile, oprirea acestei magistrale să provoace probleme şi în funcţionarea altor puncte termice. CET îşi cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat.
C.H.
Citiți principiile noastre de moderare aici!