Valoarea de execuție a lucrărilor este de 5,5 milioane lei.
[eadvert]
Anul acesta a început elaborarea proiectelor tehnice pentru reamenajarea a 11 locuri de joacă și spații de relaxare, situate pe străzile Agricultorilor, Aleea Călinului, Borsecului, Alexandru Cazaban, Henri Coandă, N. Bălcescu, Nistrului, Posada, Prutului, Sovata și Tușnadului.
„La nivelul municipiului Oradea, 98 de locuri de joacă pentru copii, dispersate în cvartalele de blocuri, au fost amenajate de către municipalitate în ultimii 20 de ani (fără cele din parcurile publice ale orașului). Înlocuirea echipamentelor de joacă deteriorate, completarea fondului existent, repararea mobilierului urban au fost câteva dintre lucrările specifice de întreținere realizate de către Primăria Oradea pe aceste amplasamente, în ultimii ani. Reamenajările spațiilor de joacă țin cont de sugestiile cetățenilor Pentru a identifica corect nevoia de recreere a comunității locale din fiecare zonă de studiu, Primăria Oradea împreună cu arhitecta Natalia Belousov (S.C Cadro Landscape Studio S.R.L) au organizat consultări publice organizate pe fiecare amplasament cu locuitorii direct afectați, consultări care s-au desfășurat în perioada 10 iulie – 9 august 2023”, a transmis municipalitatea printr-un comunicat de presă.
Cei prezenți la consultările publice au punctat următoarele disfuncționalități de care proiectantul a ținut cont în realizarea conceptelor: spații cu deficiențe în asigurarea relaxării pentru adulții care însoțesc copiii, echipamente de joacă cu o uzură accentuată și care se adresează doar unei categorii de vârstă, spații verzi deloc sau foarte slab amenajate, lipsa unei monitorizări video.
„Prin urmare, intervențiile propuse vizează dotarea cu echipamente de joacă destinate tuturor categoriilor de vârstă, asigurarea de zone verzi și umbră prin introducerea unor specii native, derivate și/ sau melifere de arbori, arbuști, flori perene și anuale, mobilier urban specific ce asistă funcțiunea de loc de joacă (locuri de ședere pentru părinți și copii, coșuri pentru deșeuri, cișmele de băut apă, rastele pentru biciclete unde este cazul), echipamente de fitness și chiar terenuri de sport (unde amplasamentul permite această funcțiune). Totodată, se va înlocui sistemul de iluminat existent, se va asigura o sursă de apă pentru udat și se vor monta camere de supraveghere video”, au precizat reprezentanții Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Oradea.
La solicitarea participanților, locurile de joacă și de relaxare vor fi împrejmuite cu gard transparent, accesul fiind controlat la lăsarea serii, acestea urmând a fi închise pe parcursul nopții.
Citiți principiile noastre de moderare aici!