Numărul pan-european de urgență 112 a fost creat în 1991.
Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România din aprilie 2005.
Începând din 2008, 112 este singurul număr care poate fi folosit de pe orice telefon fix sau mobil pentru a beneficia, gratuit, de serviciile de urgență (ambulanță, pompieri și poliție) în orice țară a Uniunii Europene.
Din octombrie 2015, în România, este funcţional serviciul de anunţare a urgenţelor prin SMS pentru persoanele cu dizabilităţi de auz şi/ sau vorbire, prin mesaje scurte la numărul 113, păstrând caracteristicile serviciului 112 de voce. Pentru a putea utiliza acest număr este obligatorie înscrierea în baza de date a Serviciului 112. „Până acum, au fost validate şi înregistrate 2.200 de persoane, iar activitatea continuă” transmite Oficiul Județean de Telecomunicații Speciale Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!