A stat o singură zi după gratii, după care a dispărut, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare. Cioban a fost judecat în lipsă, iar la finalul lunii februarie, instanța din Beiuș i-a aplicat o pedeapsă dură: 11 ani și 4 luni de închisoare pentru furt și distrugere.
În plus, bărbatul a fost obligat să le achite păgubiților daune materiale în valoare de 12.300 de euro și peste 121.000 de lei. Judecătorul de caz l-a găsit vinovat și pe cel considerat complicele hoțului, George Raul Rus, vecin cu proprietarii casei incendiate, aflat în relație de dușmănie cu aceștia. Pentru că i-ar fi dat lui Daniel Cioban toate informațiile necesare pentru a comite fapta, Rus a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Cei doi inculpați au posibilitatea de a ataca sentința Judecătoriei Beiuș la Curtea de Apel Oradea, caz în care cea din urmă instanță va tranșa definitiv acest caz.
Incendiu ca să acopere furtul
Era cu puțin înainte de ora 03:00 a nopții de 17 iunie 2021, când un apel primit de la o vecină îi făcea să tresară pe doi soți din satul Valea de Sus, comuna Câmpani: „Haideți, că vă arde casa!”. Cei doi – el șofer, iar ea asistentă la Substația de Ambulanță din orașul Ștei – au pornit imediat spre locuință. Focul le-a distrus o terasă, bucătăria, un hol și un dormitor, dar și mașina, un Audi Q7 parcat în curtea casei.
Când cei doi soți au intrat în locuință, au constatat că totul era răvășit, iar dintr-un dulap din camera dinspre curte lipseau două verighete și o brățară cu o cruciuliță din aur. În total, pagubele au fost evaluate de proprietarii casei la aproximativ 60.000 de euro. Pompierii au stabilit că focul a fost pus intenționat, atât în bucătăria locuinței, cât și în dormitor. În plus, în grădină au fost găsite urme de pași, dar și indicii că o mașină a trecut prin apropiere, ceea ce i-a făcut pe polițiștii și Parchetul Beiuș să înceapă o investigație pentru furt și distrugere.
Dovediți de camere de supraveghere și celule GSM
Încă de la început, cei doi soți le-au spus anchetatorilor că îl bănuiau pe un vecin, George Raul Rus, în vârstă de 33 de ani, angajat la o mină din Băița, că ar fi cel care ar fi putut da foc locuinței. Erau în conflict cu familia acestuia, după ce, la începutul anului 2020, Rus și socrul acestuia l-ar fi bătut pe proprietarul casei incendiate.
Cercetările au dus la concluzia că minerul ar fi fost complice la furtul executat de un orădean, Daniel Sorin Cioban. Rus i-ar fi dat acestuia din urmă informația că în casa celor doi soți s-ar afla o importantă sumă de bani, dar și toate datele de care avea nevoie pentru comiterea spargerii, inclusiv „programul de muncă al persoanelor vătămate, localizarea și topografia imobilului”, după cum rezultă din sentința Judecătoriei Beiuș, consultată de Jurnal bihorean.
Anchetatorii au stabilit că, în noaptea de 17 iunie 2021, Cioban a venit din Oradea în Valea de Sus cu o mașină închiriată, condusă de un alt bărbat, Gregorian Gencsy. Autoturismul a fost surprins de mai multe camere de supraveghere de pe traseu, iar telefoanele celor doi au fost localizate de celula GSM în raza căruia se afla și imobilul păgubiților. Înainte de intrarea în sat, Cioban a coborât și a stabilit cu șoferul când să îl preia și de unde.
S-a îndreptat apoi spre casa celor doi soți plecați la serviciu, a forțat ușa de acces și a furat bijuteriile dintr-un dormitor. „Pentru ascunderea infracțiunii, prin folosirea intenționată a unei surse de aprindere, (Daniel Cioban – n. red.) a provocat aprinderea unor materiale textile în dormitorul și bucătăria imobilului, care au condus la un incendiu”, a consemnat procurorul de caz de la Parchetul Beiuș.
Investigația a indicat că, în timp ce plecau din Valea de Sus, Cioban și Gencsy s-au intersectat cu o ambulanță și cu o mașină de pompieri care se îndreptau spre locuința incendiată, iar „inculpatul Cioban i-a zis inculpatului Gencsy, arătându-i ambulanța, «sigur ăsta e proprietarul!»”
„Pentru mine faci un favor și dai foc”
Polițiștii au identificat un martor, care a explicat că, în seara de 13 iunie 2021, a fost cu Daniel Cioban acasă la Rus, pentru „a-i face o diagnoză autoturismului” acestuia din urmă. „Acela a fost momentul în care «s-au discutat aspecte legate de comiterea faptelor». Eu cred că Rus i-a spus lui Cioban «tu du-te să îți iei banii, iar pentru mine faci un favor și dai foc»”, a declarat martorul în fața anchetatorilor.
Acesta a menționat că cei doi bărbați se cunoșteau dinainte, de la atelierul auto deținut de martor. În plus, ancheta a stabilit că, pentru a nu surprinde momentul furtului, George Rus ar fi modificat poziția camerei de supraveghere pe care o instalase pe locuința sa, lângă casa incendiată. Bărbatului i-au fost ridicate telefonul și tableta cu ajutorul cărora controla sistemul video, stabilindu-se că schimbarea unghiului camerei ar fi fost făcută cu câteva zile înainte de comiterea spargerii.
O altă probă a constituit-o agenda găsită la o percheziție în locuința din Oradea a lui Daniel Cioban, pe filele căreia era desenată o schiţă a locuinței celor doi soți din Valea de Sus. Mai mult, în telefonul lui Gencsy a fost descoperită o înregistrare audio a unei convorbiri cu Daniel Cioban, în care acesta din urmă povestește ce s-a întâmplat în noaptea furtului și cum George Rus, care „îi singurul cu camere din sat”, i-ar fi spus că va opri sistemul de supraveghere în timpul spargerii.
Condamnat pentru complicitate, achitat pentru agresiune
În timpul procesului, Rus a recunoscut acuzațiile. „Are o relaţie conflictuală cu părţile civile preexistentă săvârşirii infracţiunii, care a alimentat mobilul săvârşirii faptei, respectiv dorinţa de răzbunare, pe fondul căreia a pregătit un plan pentru săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa”, a remarcat judecătorul de caz.
Inculpatul a fost condamnat pentru complicitate la furt la doar o lună după ce, pe motiv că nu există probe că a comis fapta, fusese achitat în dosarul în care a fost acuzat că, în 2020, l-ar fi bătut pe proprietarul casei incendiate.
Dacă George Rus a stat în arest trei luni, fiind pus apoi sub control judiciar, Daniel Cioban a fost reținut o singură zi și a dispărut în 2022, când a fost dat în urmărire internațională. S-a mai aflat în această postură în 2019, când s-a sustras unei pedepse de un an de detenție, pentru conducere fără permis. În cazierul său se regăsesc mai multe furturi, infracțiune care – după cum a precizat Judecătoria Beiuș – a ajuns să reprezinte pentru Cioban o adevărată îndeletnicire.
Al treilea inculpat în acest dosar, Gregorian Gencsy, a încheiat în iunie 2022 un acord de recunoaștere cu procurorii și a acceptat o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru complicitate la furt. El execută însă 4 ani de detenție, deoarece mai avea o condamnare anterioară pentru vânzarea a zeci de comprimate de ecstasy.
Trimite articolul
XDespre zugravul de Oradea Bolojan cu bișnitarul de la Prima Imobilare nu e voie sa scrieți..