Exigent, dar generos, profesionist şi vizionar. Dr. Gavril Curteanu, alături de doi colegi la fel de speciali, a creat o generaţie de aur de medici pediatri – dr. Maria Praja, dr. Maria Porumb, dr. Radu Spineanu etc. – şi o alta, poate mai puțin numeroasă, dar valoroasă, care încă luptă să muncească dăruindu-se total copiilor.
O a treia sau a patra generație o cuprinde şi pe o tânără, Anamaria Făcăleţ, care a ajuns ca o a doua fiică pentru marele medic orădean. De altfel, cărţile doctorului Curteanu au ajuns în biblioteca Anei. Și ea se pregătește să devină medic și să-și respecte promisiunea pe care a făcut-o medicului – aceea de a deveni un doctor foarte bun și omenos.
Dr. Curteanu este cel care a creat fostul Spital de copii, ce deservea mai multe județe și care, grație medicilor de excepție, a ajuns să fie renumit în țară. La Spitalul de copii se intra greu, ca medic, acceptându-se șefii de promoție sau doctorii cu mare har. Împreună cu dr. Angela Costa, dr. Curteanu a creat protocoale și scheme de tratament, de care se folosesc și acum medicii. Le-au îmbunătățit, dar lucrează pe baza lor. Dr. Curteanu a creat primul registru avându-i în prim-plan pe copiii cu cancer.
Disciplină, ținută, ordine, prestanță, colectiv unit. Era pretențios cu medicii tineri, dar avea grijă să îi și unească și se îngrijea de dezvoltarea lor profesională. A impus un fel de cult al micilor pacienți, respectat și de urmașii lui.
Acest interviu despre dr. Gavril Curteanu ar putea constitui o parte a unei monografii despre pediatria orădeană. Parte care să îl dezvăluie pe omul care a creat Spitalul de copii din Oradea, unitate ce a deservit mai multe județe, cu 50-60 de copii internați zilnic, cu cazuri grele și cu nenumărate vieți salvate.
Cum l-ai cunoscut pe dr. Curteanu?
Pe lângă meseria de medic, dr. Curteanu era un familist convins și un tată care își iubea din suflet fiica. Viața lui pendula între spital, unde trata copiii cu mare devotament, și familia lui. Dl doctor era un om foarte modest. Am avut un frate care s-a născut prematur. A ajuns la Spitalul de copii și dr. Curteanu s-a ocupat de fratele meu și a devenit medicul lui curant. O injecție din București îl putea salva. Pe banii lui, dl doctor și-a luat bilet de avion și a plecat la București. Mami i-a plătit doar injecția. El i-a salvat viața. Însă pe când avea 7 ani, s-a întâmplat un accident: fratele meu a fost aruncat în apă intenționat si s-a înecat. Eu m-am născut la 15 ani după moartea fratelui meu. Dl doctor s-a șocat când a văzut-o pe mami în doliu și a aflat că fratele meu a murit.
Așa că după ce m-am născut eu, a devenit medicul meu pediatru. Când eram mică am fost cam bolnăvicioasă, făceam des amigdalită acută. A fost omul care a avut grijă de mine ca un adevărat tată; ori de câte ori nu mă simțeam bine noaptea venea să mă consulte, să mă trateze și nu pleca de lângă mine până nu vedea că îmi revin și că mă simt mai bine. Am ajuns să mă bucur când mă îmbolnăveam, fiindcă știam că voi merge la spital și am să-l văd pe el și privirea lui caldă, cu care mă întâmpina încă de la intrarea pe secție, împreună cu o îmbrățișare și un pupic.
Când am crescut și îl vedeam cât de devotat este meseriei de doctor, ce frumos se comporta cu copilașii bolnavi și cu familile lor, am ales să îl urmez și să îmi dedic viața profesiei de medic, exact așa cum făcea el.
Odată, când eram bolnavă, a venit la mine acasă și m-a întrebat ce vreau să mă fac când voi fi mare. Și i-am răspuns că aș vrea să fiu doctor, asemeni lui. A fost foarte bucuros când a auzit că vreau să fiu doctor și mai ales când i-am zis că vreau chirurgie. Atunci, cu zâmbetul pe buze, mi-a spus: „Și fiica mea, Simona, a ales să fie medic stomatolog”.
Cine era pentru tine dl dr. Curteanu?
Dl dr. Curteanu era pentru mine al doilea tată, pe care îl iubeam enorm de mult. Fiind mică, îmi rugam părinții, chiar dacă nu eram bolnavă, să mă ducă acasă la el, să îl văd, fiindcă îmi lipsea când nu-l vedeam. Am ajuns să fim prieteni de familie.
Țin minte, eram mică, fratele meu era înmormântat la Ploiești. Tatăl meu fiind de acolo, nu aveam mașină cu care să mergem până acolo, și atunci dl dr. Gavril Curteanu ne-a împrumutat mașina lui timp de o săptămână, să putem merge la cimitir. Timp în care el se deplasa în Oradea cu mijloacele de transport în comun.
Cea mai mare durere pentru mine a fost plecarea lui în neființă; nu puteam să accept că el nu mai este. După moartea lui, am acceptat foarte greu și cu mult scandal să mă trateze alt medic, nu ieșeam din casă pentru că știam că mă duce mama la altcineva, preferam să stau bolnavă în pat.
Și așa cum se zice că nimic în viață nu este întâmplător, este înmormântat exact lângă mormântul bunicului meu, și de atunci mă duc mereu să îi duc o floare, să îi aprind o lumânare, să vorbesc cu el.
Știu că de atunci am un înger păzitor care mă îndrumă în cariera mea de medic, care are grijă de mine și mă iubește la fel de mult.
Singurul meu regret este că nu mă va vedea când îmi voi depune jurământul de medic și nu mă va putea lua în brațe, să mă sărute, exact ca și tatăl meu, care a murit acum cinci ani (tatăl meu a murit vineri, și eu luni îmi susțineam examenul de admitere la Medicină).
Dl dr. Curteanu a fost omul care a știut că am bionergie de când eram mică; nu mi-a spus acest lucru până nu am descoperit eu aceste calități, m-a susținut în ceea ce fac și m-a îndrumat.
Mă alinta tot timpul când mă vedea. Când stăteam pe holul spitalului, știam când urca scările, pentru că avea cheile în mână și le scutura. Și în ziua de azi, când sunt în Spitalul de copii, aud acest sunet care mă înfioară.
De unde sentimentul de tată?
Fiind copil, am simțit că relația noastră este una specială: mereu mă îmbrățișa și mă pupa ca pe copilul lui, iar grija pe care mi-a purtat-o era una aparte. A fost tot timpul alături de mine, mă sfătuia și mă ajuta mereu când aveam nevoie. Privindu-mă cu gingășie, mă simțeam mult mai bine oricât de bolnavă aș fi fost. Știa că mi-e frică de ace și că nu îmi plac siropurile, de aceea niciodată în viața lui nu mi-a prescris vreo injecție sau un sirop, îmi făcea mereu pe plac.
I-am spus de multe ori: „Sunteți tatăl meu!”; el nu spunea nimic, mă privea cu blândețe, mă îmbrățișa și abia apoi îmi zicea: „Mă bucură faptul că îmi spui așa”.
Ce avea diferit dr. Curteanu față de un medic din zilele noastre?
Dr. Curteanu era foarte diferit față de un medic din ziua de astăzi. Țin minte că era mereu la spital, își dedica viața spitalului și tratării copiilor bolnavi. Ori de câte ori îi suna telefonul, el era la spital sau acasă la pacient, dacă acesta nu se putea deplasa. Era un om foarte modest, nu îi plăceau aparițile în presă, era un om simplu și totuși special.
Iubirea lui și devotamentul lui pentru profesia de medic îl făceau diferit. Două lucruri erau importante pentru el: familia și profesia lui.
A fi medic bun înseamnă a te dedica în totalitate pentru meseria pe care o profesezi.
Comunicarea lui cu colegii din spital era una deosebită: era omul care știa să le ofere un sfat, care îi asculta și care nu se credea niciodată superior lor.
Era un om care citea foarte mult, participa la congrese și mereu învăța.
Spitalul era pentru el a doua casă.
Am aflat că, după deces, ai primit cărțile dumnealui…
Aș vrea să mulțumesc din suflet familiei pentru gestul pe care l-a făcut. Mă simt onorată și mândră că am ocazia să țin în bibliotecă cărțile lui de medicină. Pot să citesc și să învăț din cărțile care au fost în mâna lui. Aceste cărți valorează foarte mult pentru mine și din punct de vedere sentimental.
Ce relație ai cu familia lui în prezent?
Fiica d-lui Curteanu, dr. Simona Curteanu, este medicul meu stomatolog și al mamei mele. Este o prietenă foarte bună, care de fiecare dată când ne întâlnim îmi umple sufletul de bucurie. Am ajuns de multe ori să refuz să merg la alt stomatolog… În caz de urgență, prefer să suport durerea. Cum îmi place mie să spun de fiecare dată când o văd, este omul care îmi aduce zâmbetul pe buze și are grijă de zâmbetul meu.
Pe soția d-lui doctor o ador, orice întâlnire cu dumneaei este o întâlnire plăcută; mă sfătuiește oricând am nevoie, mă susține și mereu mă felicită pentru ceea ce fac.
Ce sfaturi ți-a oferit dl doctor?
Mi-a zis să mă bucur de alegerea de a deveni medic, să profesez cu mare simț de răspundere față de pacient, să învăț mereu și să am frică de Dumnezeu. Și să nu uit niciodată că orice caz merită aceeași atenție de la mine. Să mă dedic în totalitate în ceea ce fac și în orice moment când un om are nevoie de mine să fiu prezentă la spital. M-a învățat să fiu un om cu bun-simț.
Modelul meu în viață și mentorul meu este el.
Carte de vizită
Vârsta: 24 de ani, studentă la Facultatea de Medicină și Farmacie Oradea, anul VI
– voluntar la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana Bihor
– voluntar la Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu”, la Secția de oncologie (la dr. Lorena Florea)
– bioenergoterapeut. Se spune că bioenergia este un har primit de la Dumnezeu. Bioenergoterapeutul nu este decât un simplu instrument prin care Dumnezeu lucrează pe acest pământ.
Statut: necăsătorită
Hobby-uri:
– șofatul
– fotografiatul
– călătoriile
Îi place să descopere locuri, obiceiuri și persoane noi; o atrag sporturile extreme și orice lucru ce implică foarte multă adrenalină
Citiți principiile noastre de moderare aici!