Inspectorul general adjunct al IŞJ, Keri Hajnal, ne-a confirmat ieri că în urma vizionării înregistrărilor video din timpul examenului de bacalaureat de la Ştei, 108 elevi au fost eliminaţi fiindcă se consultau întrei ei şi făceau schimb de foi. Cei 108 de elevi eliminaţi de la Centrul de bacaluareat al Colegiului Tehnic «Unirea» Ştei nu vor mai avea dreptul să se înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului de maturitate. Membrii Comisiei Judeţene de Bacalaureat au vizionat înregistrările alături de inspectorii Corpului de Control al Ministrului Educaţiei, veniţi ieri la Oradea urmare a ordinului dat de Sorin Cîmpeanu.
„Cei 108 elevi au fost eliminaţi post-factum pentru activităţi care ţin de fraudă sau tentativă de fraudă la examen, ambele sancţionându-se la fel. În paralel, s-a început audierea şi cercetarea disciplinară a membrilor comisiei de bacalaureat de la Ştei, a asistenţilor comisiei şi a profesorilor supraveghetori din sălile în care s-a copiat. În total sunt circa 40 – 50 de cadre didactice. Noi avem în atenţie fapte care nu intră în sfera penală: neglijenţa în serviciu şi altele. Dat fiind că în acest caz a fost sesizată şi Poliţia Oraşului Ştei, vom continua procedura disciplinară şi după ce organele competente vor finaliza cercetarea sub aspect penal”, ne-a declarat prof. Keri Hajnal în calitate de preşedinte al Comisiei Judeţene de Bacalaureat.
La centrul de examen CT «Unirea» au susţinut bacalaureat atât elevii respectivului colegiu cât şi absolvenţii Colegiului Naţional „Avram Iancu” Ştei. La proba E)c) au fost prezenţi 255 de candidaţi (184 la matematică şi 71 la istorie) din totalul celor 265 înscrişi.
Unire-n cuget şi (ne)simţiri
Frauda generalizată de la Ştei a fost sesizată de o profesoare corectoare din judeţul Timiş care a observat că 42 de lucrări sunt aproape identice, inclusiv în ce priveşte greşelile.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Minister încă de duminică, în 10 din cele 14 săli de examen s-a copiat chiar dacă în fiecare sală erau doi profesori supraveghetori iar membrii comisiei de examen au fost prezenţi cu toţii în incinta Colegiul Tehnic «Unirea». Ieri, la sediul IŞJ Bihor a fost prezentă şi conducerea CT «Unirea» Ştei, pentru a-şi susţine punctul de vedere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!