În perioada iunie-iulie 2022 s-a desfășurat Școala de vară Jean Monnet, intitulată „Tineri informați & implicați în guvernanța multinivel a Uniunii Europene”, respectiv Cursul intensiv Jean Monnet, intitulat „Cunoaștere, participare și influențare a procesului decizional european”. Cele două evenimente au fost organizate în cadrul Modulului Jean Monnet „Raising Awareness and Strengthening the Use of Mechanisms for Influencing the EU Decision-Making”, coordonat de lector univ. dr. Alina-Carmen Brihan.
[eadvert]
„În Anul European al Tineretului, prin intermediul celor două evenimente pe care le-am organizat, ne-am dorit să aducem Uniunea Europeană mai aproape atât de studenți, indiferent de domeniul în care aceștia se specializează, cât și de elevi. Scopul nostru a fost să le transmitem informații și să le facilităm întâlnirea cu specialiști și cu reprezentanți ai instituțiilor europene și ai autorităților publice locale și centrale din România, pentru ca ei să dobândească cunoștințe care să le permită să devină cetățeni activi, la nivel local, național și european, în domeniile lor de competență”, a declarat Alina-Carmen Brihan, coordonatorul celor două evenimente.
Școala de vară s-a desfășurat pe parcursul a cinci zile (11-15 iulie), în format fizic, timp de 6 ore pe zi, fiind adresat liceenilor din Oradea.
Cursul intensiv a avut loc în format online și a vizat patru module de curs, de câte 4 ore fiecare, desfășurate în perioada iunie-iulie 2022. Deschiderea cursului a avut loc însă onsite, la Hotel Continental Forum Oradea, la data de 28 mai, când a fost organizat workshop-ul „Rezoluția tinerilor: UE este despre viitorul meu!”. Cursul s-a adresat exclusiv studenților de la celelalte 14 facultăți ale Universității din Oradea.
Cursul a fost organizat de Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, iar studenții participanți au provenit de la Facultatea de Drept, de Științe Socio-Umane, de Medicină și Farmacie, de Științe Economice, de Protecția Mediului, de Litere, de Geografie, Turism și Sport, de Inginerie Managerială şi Tehnologică, de Informatică și Științe, de Inginerie Energetică și Management Industrial etc.
Tineri informați
Cei aproximativ 100 de elevi și studenți au avut parte de cursuri interactive, susținute de lector univ. dr. Alina-Carmen Brihan, coordonatorul Școlii de vară și al Cursului intensiv, respectiv de conferențiar univ. dr. Gabriela Goudenhooft, directorul Departamentului de Științe Politice și Științele Comunicării, membru în Modulul Jean Monnet. De asemenea, au fost prezentate aplicații concrete ale cadrului teoretic, realizate de specialiști de la nivel european, național și local, dar și de reprezentanți ai instituțiilor europene și ai autorităților publice locale și centrale din România, online și onsite.
Temele abordate, adaptate specificului grupului-țintă al fiecărei categorii de evenimente, au vizat: procesul decizional european, guvernanța multinivel a Uniunii Europene, procesul de formulare și implementare a politicilor europene, finanțările europene, exercițiul guvernanței naționale și locale românești, transpunerea dreptului UE în legislația românească, cetăţenie naţională şi europeană activă, lobby la instituțiile europene, rolul media în procesul de consolidare a poziției României pe drumul european.
Specialiștii invitați și reprezentanții instituțiilor europene și ai autorităților publice locale și centrale din România le-au vorbit participanților despre activitatea în instituțiile europene, despre derularea primei Președinții a României la Consiliul UE și despre rolul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, despre atribuțiile Camerei Deputaților și Senatului în procesul decizional național și european, despre sursele și destinațiile fondurilor europene, despre Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, dar și despre principiile-cheie în pregătirea, evaluarea și implementarea de proiecte, despre lobby-ul practicat la instituțiile europene etc.
„Cele două activități au înregistrat un succes peste așteptările noastre, iar participanții s-au dovedit receptivi și au reușit să acumuleze informații valoroase despre Uniunea Europeană și să le fructifice în aria specialității lor. Obiectivul urmărit de proiectul desfășurat a fost diseminarea valorilor europene la specializări și programe care nu studiază în mod specific Științele Politice și Studiile Europene. Unul dintre cele mai relevante rezultate l-a constituit modul în care tinerii au înțeles că pot contribui la ameliorarea sistemului politic administrativ românesc și european, dar și cât de importantă este implicarea în decizia publică”, a declarat conferențiar univ. dr. Gabriela Goudenhooft, directorul Departamentului de Științe Politice și Științele Comunicării.
Citiți principiile noastre de moderare aici!