100 de cadre didactice vor fi abilitate pentru activitatea cu adulţii. Acest lucru se întâmplă în cadrul proiectului „A doua şansă, o nouă şansă”, implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, în calitate de beneficiar, şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, Asociaţia Nevo Parudimos şi Fundaţia Ruhama, în calitate de parteneri.
„În acest moment se derulează activitatea A. 3, adică asigurarea pregătirii membrilor echipei (în domeniul muncii cu adulţii a cadrelor didactice şi în domeniul social al lucrătorilor sociali)”, a spus prof. Dorel Luca, coordonatorul proiectului.
Sesiuni de formare
La nivelul judeţului Bihor, pentru activitatea de formare pentru cadrele didactice care vor preda în cadrul programului „A doua şansă”, se vor organiza două sesiuni de formare: 24-29 octombrie 2011, respectiv 31 octombrie -5 noiembrie 2011. Ambele sesiuni se vor desfăşura în Băile Felix.
„Cele 100 de cadre didactice care vor fi abilitate pentru activitatea cu adulţii provin din unităţile de învăţământ selectate pentru derularea acestui program”, a mai spus inspectorul Luca.
Potrivit acestuia, pe parcursul anului şcolar 2011-2012, la nivelul judetului Bihor prin proiect vor fi finanţate 18 grupe pentru derularea programului “A doua şansă” la Şcoala cu clasele I-VIII “Lucreţia Suciu” Oradea, Şcoala cu clasele I-VIII “Constantin Şerban” Aleşd, Liceul Teoretic “Petöfi Sandor” Săcueni, Grupul Şcolar Industrial Suplacu de Barcău, Şcoala cu clasele I-VIII Finiş şi în şcolile cu clasele I-VIII din Lăzăreni, Drăgeşti, Roşiori, Talpoş, Petreu, Uileacu de Beiuş şi Oşand.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!