Până la 100.000 de euro vor putea primi IMM-urile din sectorul HORECA pentru instalarea de panouri fotovoltaice și stații de încărcarea a vehiculelor electrice. Ministerul Economiei a lansat în dezbatare publică, în 27 august, proiectul de Ordonață de urgență privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și domeniului HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul Energetic Național, precum și a staţiilor de reîncărcare de 22 KW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanțare „ELECTRIC UP”.
[eadvert]
Potrivit Notei de fundamentare, finanțările sunt necesare luând în considerare consecințele economice predictibile, generate de măsurile restrictive aplicate în contextul crizei sanitare internaționale, la nivel național.
Obiective
Obiectivul programului îl reprezintă finanţarea operatorilor economici, întreprinderi mici și mijlocii și persoanelor juridice române, care au înscrise ca activitate principală sau secundară, conform codurilor CAEN, una din activitățile corespunzătoare domeniului HORECA, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp.
Este vorba de sisteme care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante, cu scopul susținerii acestor operatori, creșterea capacităților de producere a energiei electrice din surse regenerabile, creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu. Opțional, surplusul va putea fi livrat în Sistemul Energetic Național. Un alt obiectiv este stimularea utilizării autovehiculelor electrice şi electrice hibrid plug-in, creșterea numărului de autovehicule electrice și electrice hibrid-plug înmatriculate. Nu în ultimul rând, dezvoltarea turismului este un alt obiectiv.
Prin Programul „ELECTRIC UP” se acordă un ajutor de minimis beneficiarilor întreprinderi mici și mijlocii, precum și beneficiari reprezentanți ai domeniului HORECA, persoane juridice române, care au înscrise ca activitate principală sau secundară, conform codurilor CAEN, una din activitățile corespunzătoare domeniului HORECA, în sumă maximă de 100.000 euro/beneficiar, reprezentând maxim 90% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Suma necesară implementării Programului „ELECTRIC UP” este de 476 milioane lei în primul ciclu de finanțare, iar modificarea sumei necesare implementării programului într-un nou ciclu de finanțare se aprobă prin ordin al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri. Propunerile, sugestiile şi opiniile privind proiectul de act normativ se primesc în termen de 10 zile de la data publicării la adresa de e-mail: dezbateri_publice@economie.gov.ro.
Trimite articolul
Xmi se pare o nebunie sa dai unei firme 100 000 de euro nerambursabili, ne plangem ca nu avem bani in buget pentru pensii si salarii iar pe de alta parte banii se dau aiurea unor firme sume exorbitante, de ce nu se dau acesti bani pentru casa verde si cu contributii mai mari de 10% din partea solicitantilor pana la 40 % de exemplu.
-
Electrificarea in domeniul auto se face treptat prin diferite metode si prima categorie economica unde aceasta imbunatatire se poate realiza este in sectorul privat. Turismul este oarecum si un nod de interese in electrificare, deoarece prin prilejul acestor programe se tinteste reducerea impactului de consum mare de energie electrica extrasa din Sistemul National pentru a incarca numarul mare de automobile electrice ce urmeaza a fi vandute in anii urmatori.
Cineva totusi gandeste intentionat/ neintentionat acolo la propuneri.