Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Beiuș, în calitate de beneficiar, a demarat implementarea proiectului PNRR/2022/C10/I4 Elaborarea / actualizarea în sistem GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană plus PNRR/2022/C10/I.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice, conform contractului de finanțare nr. 131675/21.11.2022, semnat prin PNRR/2022/C10/I4 Runda 1 din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență.
„Obiectivul acestei investiții este de a sprijini procesul de planificare urbană și teritorială bazată pe principiile de dezvoltare durabilă și inteligentă și de a spori accesul digital la documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism”, transmit reprezentanții municipalității Beiuș.
Investiția finanțează elaborarea / actualizarea și transpunerea în format GIS (sistem de informații geografice utilizat pentru a crea, stoca, analiza și prelucra informații distribuite spațial prin utilizarea computerului) a Planului Urbanistic General (PUG) și a Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) elaborate și actualizate în municipiul Beiuș.
[eadvert]
Baza de date GIS este capabilă să spațializeze toate tipurile de date, rezultând astfel integrarea acestora într-o hartă sau aplicație. În același timp, îl ajută pe utilizator să vizualizeze distribuția elementelor pe o anumită suprafață, precum și relația care există între ele. Astfel, se pot compune diverse straturi de date precum cel de imobile cadastrate, rețele utilitare, gospodării, spații verzi, fond forestier, adrese etc., precum și orice altă informație care se regăsește în Primăria municipiului Beiuș în format hârtie, catalog sau electronic.
Digitalizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism va permite accesarea printr-un click a informațiilor de interes public, astfel încât modalitatea de lucru cu cetățeanul să crească în eficiență și să reducă costurile operative ale Primăriei municipiului Beiuș.
Pentru mașinile electrice
Tot în cadrul acestui proiect este prevăzută o alocare suplimentară pentru instalarea a 10 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, care vor fi achiziționate centralizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Cele 10 puncte de reîncărcare a vehiculelor electrice vor fi amplasate în locuri cât mai accesibile publicului, în zonele stabilite de Planul Urbanistic General al municipiului Beiuș drept zone pentru locuințe, zone mixte, zone de servicii, zone comerciale și zone de transport.
Valoarea totală a proiectului este de 3.298.061 de lei cu TVA din care 2.771.480 de lei reprezintă valoarea eligibilă din PNRR (fără TVA), iar 526.581 de lei reprezintă valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR.
Perioada de implementare este de 40 luni de la data semnării contractului de finanțare, respectiv perioada cuprinsă între decembrie 2022 – decembrie 2025.
Citiți principiile noastre de moderare aici!