Vineri dimineața, în județul Bihor se aflau 1.324 persoane plasate în carantină în cadrul a zece centre.
Reamintim că potrivit situației centralizate joi, 9 aprilie, la ora 13:00, în județul Bihor sunt 66 de cazuri confirmate, dintre care doi pacienți au decedat.
Coronavirus: Opt noi cazuri de coronavirus în Bihor. 66 în total
Încă 123 de amenzi
Oamenii legii continuă să verifice respectarea măsurilor impuse la nivel național prin Ordonanțe Militare. Astfel, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel național pe timpul stării de urgență au fost aplicate 123 sancțiuni contravenționale în valoare de 398.000 lei.
Polițiștii bihoreni au verificat 1813 persoane aflate în izolare în 575 locații. De asemenea, echipajele de poliție au însoțit 16 convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / izolare și au efectuat 1 misiune de transport persoane către spațiile de carantină desemnate. În aceste misiuni au fost implicate 368 de cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) și ale Poliției Locale.
Jandarmii bihoreni au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul a 10 centre de carantină active. În aceste misiuni au fost implicate 113 cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, din care 37 în patrule mixte pentru executarea de verificări la domiciliu ale persoanelor aflate în izolare.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana (ISU) au efectuat 4 misiuni de decontaminare a autospecialei de cercetare CBRN (accidente chimice, biologice, radiologice și nucleare) și misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borș. Reamintim că ISU Crișana asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În aceste misiuni au fost implicate 17 de cadre ISU Crișana.
Trimite articolul
XPlus cei 1800 din zona rosie a moldovei,care pe banii nostrii au stat in carantina si acum au plecat sa produca pentru frau merkel plus valoare ! La noi pamantul sta parloaga……….! Nimeni nu a vazut venind din Suceava cele 40 de autocare ticsite de oameni,dar eu daca merg dupa pita fara tidula iau amenda ! Mai,6 case,pana cand crezi ca mai poti prostii poporul asta,vezi ca a mai scos unul armata in strada prin 89 si a murit de gloantele ei !
-
România are președinte neamț, prim-ministru ungur și, la cel mai important serviciu secret, evreu. Din păcate, îi pârloagă (industria și sănătatea, la fel) așa cum spui, fiindcă și-au bătut joc, pur și simplu, toți politicienii care au fost la butoane, de 31 de ani încoace.
-
Mă omule: m-ai informeazăte. La conducerea SERI-LI E TOT NEAMȚ. Așa că chear stăm bine. Păi cine a votat așa! Nu români! Atunci mucles. Nu-mai să facem că de râs suntem.
-
Măi omule, îl ții minte pe Pruteanu? Avea o emisiune la Tvr, cândva….
-
-
si probabil deja sunt in avion spre Germania sa se duca inapoi la cules de capsuni…