18 unități de învățământ școlar au participat la acest concurs desfășurat în parteneriat cu SC ECO Bihor SRL și SC RER VEST SA. Premierea a avut loc la sediul Primăriei Oradea.
[eadvert]
La acest eveniment au participat: coordonatorul proiectului din partea Primăriei Oradea, Mihaela Copil, coordonator proiect – Laura Dărăban, din partea RER Vest S.A și Szekely Farkas Timea – coordonator proiect din partea Eco Bihor S.R.L.
La festivitatea de premiere, Mihaela Copil a menționat că: „Vă mulțumim pentru disponibilitatea dvs și implicarea de care ați dat dovadă, cred că cel mai important aspect a fost faptul că copiii au fost stimulați să participe la astfel de acțiuni, plus faptul că toate școlile participante au fost dotate cu recipiente adecvate colectării selective a deșeurilor”.
Desfășurarea proiectului în unitățile de învățământ
Concursul a început în 6 noiembrie 2023, prin amplasarea ecoinsulei digitalizate în 18 unități de învățământ școlar.
„Fiecare școală a avut acces la ecoinsula digitalizată timp de 5 zile, după care a fost mutată la următoarea școală participantă. Cantitățile colectate în cadrul concursului au fost cântărite la fiecare unitate de învățământ școlar prin sistemul încorporat în ecoinsulă, în paralel s-au făcut cântăriri și la intrarea în haldă”, a transmis Primăria Municipiului Oradea.
Organizatorii au făcu instructaj pentru modul de funcționare a ecoinsulei și modul de colectare a deșeurilor.
Rezultatele concursului
Ca urmare a organizării concursului, primele 3 unități de învățământ școlar clasate pe baza cantității celei mai mari de deșeuri colectate pe cap de copil vor fi premiate astfel:
- Premiul I – 10.000 lei, acordat de ECO Bihor SRL – pentru Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”
- Premiul II – 8.000 lei, acordat de RER Vest SA – pentru Liceul Sportiv „Bihorul”
- Premiul III – 5.000 lei, acordat de Primăria Oradea – pentru Școala Gimnazială „Avram Iancu”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!