„Te așteptăm în toate obiectivele noastre să faci cunoștință cu personajele de poveste, să vizionezi proiecțiile video- mapping sau să te joci cu vaporașele de hârtie”, anunţă Oradea Heritage care oferă de 1 Iunie intrare gratuită la obiectivele sale între orele 10:00 şi 18:00.
În Turnul Primăriei Oradea din str. Tudor Vladimirescu, nr.2, cei mici vor avea parte de întâlnire cu clown, baloane și expoziție pentru copii. La Sinagoga Neologă Sion din str. Independenţei, nr. 22 vor fi expuse desene și cărți de povești.
Cei care vor vizita Casa Darvas La Roche în str. Iosif Vulcan, nr. 11 vor avea parte de o întâlnire cu Charlie Chaplin, proiecții video-mapping din Camera copilului, panou interactiv, lansare de vaporașe de hârtie şi pălării de epocă.
Şi la Sinagoga Aachvas Rein din str. Primăriei nr. 25 vor fi desene și cărți de povești, iar în Templul Francmasoneriei din str. Calea Armatei Române, nr.4. se vor desfăşura tururi ghidate pentru cei mici.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!