[eadvert]
La eveniment, în calitate de head of marketing al Google a participat și marghiteanul Dani Oros, Google fiind partener al CONAF.
„Mi-a rămas în minte o frază frumoasă de la Gala CONAF de ieri, Women in Economy: «În spatele oricărei persoane de succes, este o singură femeie care îl iubește și îl sustine necondiționat, mama lui». Cred că suntem datori cel puțin mamelor noastre să facem din societatea asta un loc mai bun pentru femei. Femeile au fost cele mai afectate de impactul Covid. În particular, antreprenoarele și mamele cu joburi au avut printre cele mai mari provocări în aceasta perioadă. Acesta e motivul pentru parteneriatul Google și CONAF, ce își propune să ajute IMM-urile conduse de femei prin educație digitală, dar și să promoveze 1.000 de burse dedicate femeilor ce își caută un job nou și să se certifice în domeniul IT”, spune head of marketing Google România, Dani Oros.
Unul dintre obiectivele companiei, conform lui Dani Oros, „este să ajutăm România să se dezvolte şi în special în această perioadă, să contribuim la accelerarea revenirii economice. Şi credem că acest lucru este posibil prin două moduri. Unu, prin susţinerea antreprenoriatului şi doi, prin digital. Tocmai de aceea, cele două proiecte pe care le anunţăm împreună sunt legate de aceste lucruri. În primul rând, anunţăm un parteneriat oficial între Google pentru IMM-uri şi CONAF pentru educaţie digitală pentru antreprenoare. Ce înseamnă acest lucru mai specific? Înseamnă consultanţă gratuită pentru orice antreprenoare care doreşte să înveţe cum să folosească instrumentele digitale, pentru a-şi creşte afacerea. De asemenea, workshop-uri şi cursuri pe care le pregătim împreună cu asociaţia CONAF pentru membrii acesteia. Sperăm să le găsiţi utile, să vă ajute să creşteţi afacerea, iar mai departe, să profitaţi din plin de toate oportunităţile pe care acest mediu digital le oferă ”. Printre participanții la eveniment s-a aflat și minstrul Sănătății, Ioan Mihăilă, dar și Florica Cherecheș, șefa Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
Trimite articolul
XAuzi Marie? La sapa tizdo!
SIMPS gonna be SIMPS for ever :))
Excelent!!!
Feminismul toxic ajunge si in Romania incepand cu judetul Bihor…
Bravo ma, dati dovada de o prostie crasa si in loc sa-i premiezi pe toti, dai doar la “sarmanele femei”…
Un SIMP si nimic mai mult.
-
Prea multe lucruri toxice au ajuns in Bihor….
Neocomunismu de exemplu