Apoi, rând pe rând fanii au depus
câte o candelă aprinsă şi o
garoafă în faţa tabloului cu fotografia
lui Marian în tricoul lui Veszprem.
Amintiri cu
Păsărilă
Fostul handbalist Doru Drăgan însoţit
de un prieten au depus jerbe de flori, după care
handbaliştii de la CSM D&C Oradea
împreună cu antrenorul Sabin Dacău s-au
recules şi evocat personalitatea fostului
handbalist. „Pe Marian îl ştiu de
când avea doi ani. Era înalt
încă de pe atunci şi
taică-său avea dificultăţi
să-l transporte cu căruciorul pentru că
îi atârnau picioarele. Am fost coechipier
cu Petre Cozma, tatăl lui, la Dacia Piteşti,
iar când Marian avea 16 ani am încercat de
două ori să-l aduc să joace la Oradea.
Nu am reuşit, pentru că de fiecare dată
când am ajuns la Bucureşti el era plecat
să prindă sticleţi. De aici şi
porecla Păsărilă. Mare păcat de el,
pentru că avea tot viitorul în
faţă. Dumnezeu să-l
odihnească!”, a rememorat Dacău
după care l-a sunat pe Petre Cozma pentru a-i
transmite condoleanţe. „Petre, orădenii
îl iubesc pe Marian şi sunt alături de
tine. Să fiţi tari, să-ţi
creşti fetele şi nepotul şi să-l
faci handbalist. Eşti fratele nostru!”, sunt
frânturi din dialog.
Reculegere
Manifestările de compasiune vor continua şi
în zilele următoare, iar
sâmbătă cu ocazia primului meci al
returului dintre CSM D&C Oradea şi Pandurii
Târgu Jiu, programat de la ora 17, va fi
ţinut un moment de reculegere în memoria
fostului internaţional român. În loc
de concluzie se potrivesc foarte bine cuvintele lui
Doru Drăgan: „De ce trebuie să
moară un sportiv în România ca să
fie recunoscut şi apreciat la adevărata
valoare?”.
Teodor Biris
Citiți principiile noastre de moderare aici!