Premergător meciului dintre FC Bihor şi Rapid Bucureşti de joi, ora 15:00, Jandarmeia Bihor a luat, alături de Poliţia Comunitară, organizatorii meciului şi firma particulară de pază Spartan, toate măsurile în ceea ce priveşte siguranţa în timpul unei astfel de competiţii sportive. Joi dimineaţa, începând cu ora 6:00 , mai multe efective de jandarmi vor aştepta la gară suporterii rapidişti, urmând să îi însoţească pe aceştia peste tot prin oraş, până la plecarea acestora spre casă. Alţi jandarmi vor fi dispuşi strategic în toate punctele de risc din jurul stadionului, în locurile considerate de organizatori vulnerabile, blocând accesul pe o rază de circa 30 de metri în jurul stadionului. Astfel, cetăţenii sunt rugaţi să nu-şi parcheze autoturismele în acea zonă, pentru a evita eventualele incidente.
Controale la intrarea pe stadion
În mai multe puncte de control acces, echipaje mixte de poliţişti comunitari, formate din 30 de femei şi bărbaţi, vor percheziţiona persoanele care vor participa la meci, pentru a evita introducerea de obiecte contondente, petarde sau fumigene în incinta stadionului. „Totodată, suporterii prezenţi sunt rugaţi să nu aibă asupra lor nici un fel de sticle sau de PET-uri, deoarece acestea le vor fi confiscate” transmite Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bihor. Aceştia îşi vor putea achiziţiona răcoritoare sau alte produse alimentare în incinta stadionului, iar până la începerea meciului FC Bihor – Rapid, suporterii vor putea urmări un joc demonstrativ de fotbal cu copii. Organizatorii partidei, alături de jandarmi şi firma de pază Spartan, fac un apel la toţi suporterii, să adopte un comportament civilizat, să respecte ceea ce scrie pe bilet – deoarece fiecare zonă a stadionului are poarta sa de acces- evitând astfel înghesuiala şi eventualele neînţelegeri. Totodată, orădenii trebuie să ştie că există posibilitatea să fie testaţi cu alcooltestul, iar persoanele depistate în stare de ebrietate nu vor avea acces pe stadion.
Rapidiştii au antecedente
Organizatorii au pus la dispoziţia rapidiştilor două casiere, de la care aceştia vor putea cumpăra personal bilete de la stadion, evitând astfel comecializarea de bilete pe sub mână – lucru practicat şi în alte rânduri de rapidişti. Având în vedere comportamentul huliganic prin care suporterii Rapidului s-au făcut remarcaţi în mai multe rânduri, forţele de ordine apelează şi la ajutorul orădenilor, care printr-un comportament adecvat vor putea evita eventualele conflicte. „Trebuie menţionat că, în cazul unor incidente, FC Bihor – organizator al competiţiei – este singurul pasibil de sancţiuni, deoarece este direct responsabil de ceea ce se întâmplă pe durata partidei”, a specificat şi Ionel Dancear, organizator de competiţii în cadrul FC Bihor. În tribuna I va exista şi un punct de monitorizare, unde câte un reprezentant al Jandarmeriei, al Spartan, al Poliţiei Comunitare, Prefecturii şi Parchetului vor supraveghea atent buna desfăşurarea a meciului, iar în cazul unor evenimente nedorite vor dispune luarea măsurilor de siguranţă care se impun.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!