A doua premieră din stagiunea 2010-2011 a Teatrului de Stat din Oradea, „Girodina”, de Jean-Claude Carriere, în regia artistică a lui Petre Panait, va fi prezentată într-o atmosferă de sărbătoare: Festivalul de Teatru Scurt. În prima zi a festivalului, de la ora 18:00, orădenii sunt invitaţi la Sala Studio.
Distribuţie
În „Girodina”, Corina Cernea va interpreta rolul lui Claire şi al Jacquelinei, Petre Ghimbăşan va fi, pe rând, „Informatorul” şi „Armand”, Ştefan Borda va încerca să se transpună în pielea „Comisarului” şi a lui „Jacques”, iar Petre Panait va interpreta rolul „Vecinului”.
„Girodina este un joc care se concentrează asupra unui cuvânt necunoscut. Acest joc este practicat de un bărbat şi de o femeie care se cunosc şi chiar trăiesc împreună. Jocul lor dezvăluie capcane şi pericole, în care înseşi raţiunea şi buna funcţionare a spiritului sunt ameninţate”, a dezvăluit Gabriela Miron, responsabil relaţii publice în cadrul Festivalului de Teatru Scurt, citând din Jean-Claude Carriere.
Ediţia din acest ana Festivalului de Teatru Scurt este organizată de Teatrul de Stat Oradea, cu sprijinul Primăriei Oradea şi a Consiliului Judeţean Bihor, sub egida Festivalului Toamnă Orădeană.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!