E demn de laudă faptul că poliţiştii comunitari orădeni sunt conştiincioşi şi îşi iau atrubuţiile în serios, fapt sesizat de tot mai mulţi locuitori ai oraşului. Un exemplu recent de profesionalism şi promptitudine, dar şi de omenie, pe de altă parte, ne-a fost adus la cunoştinţă de un orădean, care a vorbit în numele unui grup de locatari de pe strada Spartacus, numărul 42 şi 44. Oamenii au dorit să transmită mulţumiri echiajului de poliţişti comunitari aflaţi la datorie duminică seara, în data de 5 iulie, deoarece atitudinea umană cu care au tratat cazul unui orădean aflat la nevoie i-a mişcat. Este vorba de un vecin pensionar, S.S., care are în jur de 65 de ani şi locuieşte singur. Săptămână trecută, joi, bătrânul a căzut secerat pe stradă şi a fost transportat de urgenţă la spital, unde a intrat în comă. Cu toate că vecinii începuseră să îi simtă lipsa, nu s-au alarmat foarte tare decât duminică, când au încercat să îl apeleze pe mobil iar acesta s-a auzit sunând din locuinţa bărbatului.
Familie reunită
Neştiind prea multe despre rudele acestuia, decât că ar avea două surori, una în străinătate, iar cealaltă în Oradea, dar căreia nu îi cunoşteau datele de contact, cetăţenii panicaţi au apelat la Poliţie, dar acolo li s-ar fi spus că acest caz nu intră în sfera infracţională, deci n-ar fi de competenţa lor, conform celor relatate de vecinii implicaţi. Un vecin inspirat i-a îndemnat să apeleze la Poliţia Comunitară, care le-a răspuns la apel şi i-a ajutat, rezolvând dilema cu operativitate, în decurs de aproximativ două ore. Datorită echipajului de poliţişti comunitari, a fost găsit pensionarul bolnav, la Spitalul 5, Secţia Neurochirurgie, de unde poliţiştii săritori au luat sub semnătură cheia de la apartamentul acestuia. Împreună cu şeful de scară, au descins în casa bătrânului şi au făcut rost de un număr de telefon al surorii din străinătate, care, neobişnuit, a anunţat-o pe cea din Oradea de nefericita întâmplare. Poliţiştii au aşteptat-o pe cea din urmă să ajungă la locuinţa fratelui său şi au dus-o de urgenţă la căpătâiul celui bolnav şi, de două zile, al nimănui. Prin urmare, locatarii care au asistat la intervenţia, atât de necesară, a poliţiştilor comunitari vor să îi asigure pe aceştia de toată aprecierea lor şi să le transmită mulţumiri.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!