„Avem un meci dificil, cu o echipă care vine după o serie de rezultate favorabile. Sper ca jucătorii să găsească resurse pentru a termina învingători. Dorim să încheiem un tur bun de campionat cu o victorie în faţa suporterilor noştri. Nu ne aşteaptă însă în niciun caz un meci uşor, dimpotrivă, avem o adversară redutabilă”, avertizează antrenorul FC Bihor, Gheorghe Ghiţ. Tehnicianul roş-albaştrilor afirmă că va decide doar în ziua jocului dacă îi va folosi pe internaţionalii de juniori Mărkuş şi Florean, care s-au aflat în cursul săptămânii cu lotul naţional de juniori în Italia, pentru meciul amical cu reprezentativa similară a Italiei.
Gazdele s-au impus cu scorul de 3-1, iar golul naţionalei noastre a fost înscris de Mărkuş. „Vom decide numai în ziua jocului dacă îi vom trimite în teren pe Mărkuş şi Florean, ei resimţind oboseala acumulată după atâtea acţiuni ale naţionalei de juniori”, a spus Ghiţ.
Antrenorul FC Bihor se mai confruntă cu o problemă de lot, Bârză acuzând o contractură musculară. Se speră însă că el va fi apt de joc la ora meciului. Partida FC Bihor – Gaz Metan CFR Craiova are loc sâmbătă, de la ora 11, pe Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”.
ECHIPE PROBABILE
FC Bihor:
Fildan – Moraru, Muscă, Oltean, Lupu – Chiş, Deaconescu, Danci, Sorian – F. Pop, Mărkuş.
Antrenor: Gheorghe Ghiţ.
|
Gaz Metan CFR:
Neagoe – Firoiu, Irimescu, Nicola, Buşu – Mitroi, Pătrană, Vigariu, Neacşa – Trifu, Boroiban.
Antrenor: Ionel „Jerry” Gane
|
Arbitri: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare) – Mihai Marius Marica (Bistriţa), Ciprian Iovu (Botoşani). Rezervă: Claudiu Ştefănuţi (Năsăud). Observatori FRF: Zaharia Ciev (Timişoara), Kanyaro Attila (Târgu Mureş)
Celelalte meciuri ale etapei: ACSMU Poli Iaşi – UTA Arad, Unirea Alba Iulia – FC Argeş, Silvania Şimleul Silvaniei – Alro Slatina, CSM Râmnicu Vâlcea – Petrolul Ploieşti, ACU Arad – Voinţa Sibiu, CS Mioveni – Arieşul Turda. Mureşul Deva va sta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!